Skip to content

Salvare miraculoasă. Un bărbat din Venezuela a supraviețuit 8 zile sub dărâmăturile de după cutremur

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Echipele de intervenție de urgență au reușit să-l salveze pe Hernán Gil la mai mult de 100 de ore după ce l-au localizat pentru prima dată sub 140 de tone de moloz, relatează BBC.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a supraviețuit 8 zile sub dărâmături înainte de a fi salvat. Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, l-a vizitat joi pe Gil la spital, numindu-l un „miracol viu” într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale.

Un pompier chilian a descris operațiunea de salvare a lui Gil drept „fără îndoială cea mai complexă și mai dificilă din punct de vedere tehnic cu care am avut de-a face”.

Allan Madrigal, paramedic la Crucea Roșie din Costa Rica, a declarat jurnaliștilor prezenți la fața locului că Gil „a ieșit în stare perfectă” din această încercare.

Madrigal este salvatorul care a auzit duminică strigătele slabe de ajutor ale lui Gil, venind din dărâmături.

„A fost un moment emoționant”, și-a amintit el, explicând că, la început, nu-și crezuse propriile urechi și îi ceruse unui coleg să confirme că „nu-și imagina doar asta”.

Din acel moment, salvatorii s-au grăbit să încerce să-l dezgroape pe agentul de pază.

Detaliul care i-a salvat viața

Gil se afla de serviciu într-o mică cabină de beton din subsolul parcării adiacente mall-ului Galerias Playa Grande din Catia La Mar când au avut loc cele două cutremure de 7,2 şi 7,5 grade pe scara Richter.

Cabina a fost cea care l-a salvat. Potrivit analizelor preliminarea, cabina a creat un scut în jurul lui, protejându-l de cele 140 de tone de moloz care s-au prăbușit în jurul și deasupra lui.

„Ne-a spus că nu are nici măcar o unghie zdrobită”, a declarat un alt angajat al Crucii Roșii din Costa Rica cu puțin timp înainte ca Gil să fie scos din dărâmături.

Cum a supraviețuit sub dărâmături

Gil primise apă, iar medicii îi puseră o perfuzie intravenoasă, în timp ce echipele din Venezuela, Chile, Costa Rica, El Salvador, Mexic, Portugalia și Statele Unite lucrau pentru a-l elibera.

Porțiuni din conductele de acces construite de salvatori pentru a ajunge la el s-au prăbușit de mai multe ori, evidențiind pericolele pe care această operațiune le prezenta atât pentru salvatori, cât și pentru Gil.

Pe durata intervenției, Gil a purtat o mască de protecție, pe care salvatorii au reușit să i-o dea pentru a-l proteja de praful și resturile rezultate din eforturile lor de a-l elibera.

Pompierul i-a cerut, de asemenea, să-și pună ochelari de protecție pentru a-și proteja ochii, în timp ce salvatorii continuau să sape cu grijă printre dărâmăturile care îl înconjurau.

Marco Antonio Franco, de la Crucea Roșie Mexicană, l-a descris pe Gil ca fiind „un om vesel”. El a declarat site-ului de știri mexican Milenio că supraviețuitorul „a cerut chiar băuturi hidratante cu aromele specifice pe care le preferă”, adăugând că „desigur, i-am îndeplinit dorința”.

„El însuși ne încurajează, spunându-ne să continuăm. I-a recunoscut pe membrii echipei noastre și le-a spus: «Ce bine că v-ați întors și că sunteți din nou alături de mine».”

Potrivit ultimului bilanț, publicat joi seară, 2.595 de persoane au murit în urma cutremurelor care au lovit Venezuela pe 24 iunie, iar zeci de mii sunt încă date dispărute.