Sari direct la conținut

Sanador, despre cazul copilului mort: Au fost respectate toate procedurile și protocoalele

HotNews.ro

Reprezentanții Spitalului Sanador, unde a murit un copil după ce a fost operat, informează că documentația și declarațiile medicilor implicați arată că au fost respectate procedurile și protocoalele medico-chirurgicale aferente afecțiunilor respective, potrivit Mediafax.

„Conform documentației medicale avute la dispoziție precum și declarațiilor medicilor implicați, rezultă că au fost respectate întocmai toate procedurile și protocoalele medico-chirurgicale aferente afecțiunilor respective și simptomatologiei ulterioare intervenției chirurgicale; menționăm încă o data că este vorba despre un deces din cauze necunoscute, iar până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale, care va stabili cauzele decesului, este inadmisibilă insinuarea existenței unei culpe în sarcina Spitalului Clinic SANADOR”, informează Sanador, prin intermediul unui comunicat de presă.

De asemenea, în acest caz, s-a autosesizat și Colegiul Medicilor.

„În urma apariției în mass media a cazului unui copil de un an și 10 luni, decedat în urma unei intervenții chirurgicale la un spital privat din Capitală, Colegiul Medicilor din Municipiul București a decis să se autosesizeze și a demarat o investigație”, informează Colegiul Medicilor.

Ministerul Sănătății a precizat că raportul preliminar al controlului efectuat la Sanador, unde a murit un copil după ce a fost operat, arată că au fost respectate procedurile igienico-sanitare, respectarea circuitelor, fiind sesizat Colegiul Medicilor pentru a fi verificată conduita terapeutică.

„Raportul preliminar al controlului efectuat de DSP București la Sanador a constatat că s-au respectat procedurile igienico-sanitare. A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatea pacientului, condițiile de igienă din secția ATI pediatrie, sterilitatea și produsele biocide utilizate. Ministerul Sănătății a decis sesizarea Colegiului Medicilor pentru a verifica și conduita terapeutică în acest caz”, informează reprezentanții Ministerului Sănătății.

Verificările vin după ce un copil în vârstă de un an și 8 luni a murit în weekend la Sanador, un spital privat din Capitală, în urma unei operații de hernie inghinală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro