Sanofi va cere aprobarea vaccinului său anti-Covid pe bază de proteine în UE și SUA
Comapania farmaceutică franceză Sanofi și partenerul său britanic GlaxoSmithKline (GSK) au anunțat miercuri că intenționează să depună datele de la studiile lor clinice din faza 3 pentru a cere aprobarea vaccinului anti-Covid pe bază de proteine pe care l-au dezvoltat, relatează Reuters.
„Suntem foarte mulțumiți de aceste date care confirmă știința din spatele vaccinului nostru împotriva COVID-19 și beneficiile sale. Vaccinul Sanofi-GSK demonstrează o abilitate universală de a amplifica toate platformele pentru toate categoriile de vârstă”, a declarat Thomas Triomphe, vicepreședinte executiv al Sanofi Vaccines.
Sanofi și GSK vor solicita aprobarea vaccinului lor anti-Covid în Statele Unite și în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis presei de cele două companii.
Ele afirmă că vaccinul pe care l-au dezvoltat s-a dovedit a fi eficient în evitarea oricărei spitalizări legate de Covid-19.
Vaccinul anti-Covid al Sanofi-GSK are o eficacitate de peste 50%
Cele două companii au raportat de asemenea o eficiență puțin mai mare de 50% împotriva tuturor infecțiilor care provoacă simptome.
Acest lucru este „comparabil cu eficacitatea vaccinurilor deja disponibile”, a subliniat Sanofi, în contextul în care toate vaccinurile existente își pierd în timp eficacitatea de a proteja împotriva infectării cu coronavirusul, mai ales după ce varianta Omicron a devenit dominantă la nivel mondial.
În luna septembrie a anului trecut Sanofi a renunțat la planurile de a dezvolta propriul vaccin anti-Covid pe baza tehnologiei ARN mesager din cauza dominației atinse de vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna.
Decizia a fost luată în pofida faptului că Sanofi depusese deja în iulie 2021 datele privind vaccinul său ARNm numit Vidpretvyn la Agenția Europeană pentru Medicamente în vederea evaluării sale.
Compania franceză speră acum la o revenire după ce a rămas în urma rivalelor sale cu acest nou vaccin mai convențional bazat pe proteine.
La sfârșitul anului trecut Comisia Europeană a autorizat vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania biotech americană Novavax, primul vaccin anti-Covid pe bază de proteine aprobat la nivelul Uniunii Europene.