Sataniștii

Cine sunt sataniștii? Păi, cine să fie: dumneavoastră și cu mine! Dumneavoastră, pentru că citiți acest text; eu, pentru că-l scriu. De unde știu? De la mătușă-mea.

Din câte-mi amintesc, totul a început în 2010, când guvernul Boc a tăiat pensiile cu 15% și salariile cu 25%. Mătușă-mii nu-i păsa de salarii, că ea se pensionase cu bulucul, atunci după Revoluție, cum era moda la români („pe caz de boală”); dar când a fost vorba de pensia ei cea grasă, a-nnebunit, a făcut urât de tot. Apăruse Băsescu la TV, dacă-mi amintesc bine, cu o declarație de presă, iar mătușă-mea făcea ca toții dracii prin casă (scuipa televizorul, îl înjura pe Băse de toate alea, îi ura să-i moară copiii etc), iar eu n-am avut de lucru – venisem pe la ea cu niște târguieli, o mai ajutam când puteam – și m-am agerit să-i „explic” că era vorba de-un efect al crizei din America, cea din 2008. Atunci am devenit satanist.

A doua tură a avut loc în octombrie 2018, când mătușă-mea m-a sunat ca să-mi dea ghes să votez la referendumul pentru familie, iar eu i-am zis că am de gând să-l boicotez. Când a înțeles în final ce-i spuneam, din nou a dat în spume: satanist!

În 2020 am comis-o iar, atunci când a auzit și ea, tot la neprețuitul ei televizor, întrebarea de mare forță („Tu crezi în virus sau în Dumnezeu?”). M-a sunat, mi-a pus întrebarea, eu i-am răspuns onest și i-am zis să se ducă la vaccinare. Satanist!

M-a sunat din România în dimineața de 24 februarie, anul trecut, să mă anunțe cu nesfârșită satisfacție că toți păcătoșii, sataniștii, vânduții și fasciștii vor fi pedepsiți de „domnul Putin”, care s-a pornit să curețe întâi Ucraina, dar apoi o să facă ordine peste tot, pentru că „nu se poate-așa ceva!”. Aici în Belgia sunt cu o oră în urma României, încă dormeam și nu am priceput clar despre ce vorbea, dar apoi m-am prins și mi s-a zbârlit tot părul, nu c-aș mai avea mult. Am întrebat-o cui m-am vândut eu și mi-a enumerat toate păcatele mele din 2010 încoace, cu care ocazie am aflat că sunt pe statul de plată al băsiștilor, al homosexualilor, al „evreilor care conduc lumea” (Big Pharma?) și al ucrainienilor ce l-au supărat pe domnul Putin.

OK. Hai să zicem că sunt mielul ăl blând care suge de la patru țâțe; în cazul ăsta, unde-s banii? Că eu n-am nimic, da’ nimic! N-am apartament, casă, mașină, bicicletă, n-am nici măcar un câine! Mai mult: nici haine n-am. Din 2010 (fatalitate!), de când s-a măritat sora neveste-mii, nu mi-am mai cumpărat un chilot, un pantof, o izmană – nimic! Cumnată-meu are exact aceeași talie ca mine și același număr la picior, muncește ca antreprenor și-i merge bine, iar domeniul lui (show business) îl obligă să se îmbrace scumpuț, ceea ce și face, doar că se plictisește repede de hainele și de încălțările lui. Așa că mi le dă mie. Lună de lună primesc pachet prin Atlassib, am ajuns să n-am unde depozita atâtea lucruri noi și bune, foarte puțin purtate, așa că le dau și eu altora; și aici sunt oameni în nevoie.

Bref: unde-s banii? Dacă m-am vândut, pe ce m-am vândut? Dacă noi toți, dumneavoastră și cu mine – cei ce-avem păreri diametral opuse părerilor mătușă-mii – ne-am vândut, n-ar trebui să trăim regește din vânzarea conștiințelor noastre?

Cum se poate împărți un popor în exact două jumătăți? Cum poate o societate unită dacă nu de altceva, măcar de limbă, să se împartă în unele milioane de Buzea și alte milioane de mătușă-sa? Cum poate vedea un român albul acolo unde alt român vede negrul – și invers? Dacă ar fi vorba numai de vârstă, de educație, de accesul la informație sau „dispoziția spre invidie”, aș mai înțelege; dar nu e așa. În absolut toate straturile sociale, oricum le-ai lua, și cruciș și curmeziș, dai ici peste câte-un Buzea, colo peste câte o mătușă-sa. Un academician poate fi (și e!) mătușă-sa, un măturător de stradă poate fi Buzea, nu există vreun algoritm ca să ghicești dinainte cu cine stai de vorbă; e nevoie de atingerea unui subiect, oricare dintre cele patru, și interlocutorul se plasează ca prin minune în pătrățica lui: fie „satanist”, fie… ce?

Aici voiam să ajung. Noi, dumneavoastră și cu mine, românofonii care avem ca punct de reper libertatea (fizică, socială, națională, de conștiință etc) putem râde cât poftim de „satanismul” nostru și s-o lăsăm pe mătușă-mea să ne numească cum vrea ea, că tot nu ne pasă (îi respectăm și ei libertatea de exprimare!). Dar cum o numim noi pe ea? Pe ei toți, pe cei din cealaltă jumătate? Aici nu am găsit un răspuns. „Patrioți”? Absurd. „Credincioși”? Și mai absurd. „Daci”? Nicidecum.Citeste continuarea pe Contributors.ro