Sari direct la conținut

Satul sicilian unde rata de vaccinare anti-Covid a ajuns la 104%

HotNews.ro
comuna Palazzo Adriano, Foto: Wikipedia
comuna Palazzo Adriano, Foto: Wikipedia

În timp ce unele guverne europene se gândesc ce măsuri să mai ia pentru a stimula populația să se vaccineze anti-Covid, pe versanții Monte delle Rose din Sicilia există un sat cu o rată de vaccinare care sfidează matematica: 104%, relatează The Guardian.

Cifra este parțial o ciudatenie statistică – ratele de vaccinare sunt calculate de autoritățile sanitare italiene în funcție de populația oficială a unui oraș sau sat și, teoretic, pot crește peste 100% dacă sunt imunizate acolo destule persoane care nu au domiciliul acolo oficial – dar Palazzo Adriano, unde a fost filmat cunoscutul film Cinema Paradiso, este după orice standard o comunitate bine vaccinată. O bună parte a populației a făcut sau s-a programat deja pentru o a treia doză.

„Pare o statistică imposibilă”, a spus primarul, Nicolò Granà, mândru. „Dar, de fapt, la Palazzo Adriano, au fost vaccinați și acei locuitori care locuiesc în orașul nostru, deși nu au domiciliul oficial aici, dar și alte persoane care locuiesc în satele învecinate.”

Campanie de informare din gură în gură și grup împotriva știrilor false pe WhatsApp

Cu o populație de 2.100 de locuitori, Palazzo Adriano este unul dintre cele peste 5.500 de sate italiene cu mai puțin de 5.000 de locuitori. Cele mai multe au fost grav afectate de tinerii care pleacă să-și caute de lucru în alte țări sau orașe mari. Aceste sate au o vârstă medie de peste 60 de ani. Dacă Covid s-ar răspândi printre aceste populații, aceste sate ar risca să fie șterse de pe hartă.

„În martie trecut, ne-am temut de ce e mai rău”, spune Salvatore Spata, 54 de ani, consilierul pentru cultură al satului. „O călugăriță și un preot, care veneau dintr-un alt oraș și care nu știau că sunt pozitivi, au infectat câțiva locuitori, provocând un focar care a afectat aproximativ 16 locuitori. Din fericire, în acele zile, începuse campania de vaccinare.”

El a descris efortul de vaccinare drept „o campanie extraordinară care a mers din gură în gură”, o rețea umană. „Cel puțin un reprezentant al fiecărei familii din sat trece prin această piață, în fiecare zi. Am profitat de acele relații strânse dintre rude și prieteni pentru a răspândi campania de vaccinare. Tot ce trebuia să facem este să informăm fiecare persoană pe care am întâlnit-o, amintindu-le să se vaccineze și, a doua zi, rudele lor s-au prezentat la laborator pentru vaccin.”

„A fost aproape un aer de sărbătoare la centrele de vaccinare”, a spus Granà. „A fost ca și cum ai fi la un festival popular din oraș. Oamenii au înțeles că, cu vaccinuri, ei creau un scut cu care să-și protejeze comunitatea, asigurând însăși supraviețuirea satului.”

Acolo unde au existat îngrijorări cu privire la vaccin, satul a înființat un grup de WhatsApp de sute cu locuitori pentru a le discuta. „În acest grup, am răspuns la știrile false și am asigurat oamenii cu privire la siguranța vaccinurilor”, a spus Granà. „Sunt convins că, dacă am fi răspândit informații greșite despre pericolele vaccinurilor, astăzi am fi aici să vă spunem o altă poveste – aceea a zecilor de morți din cauza Covid-ului care ar fi riscat să înjumătățească numărul locuitorilor acestui sat.”

Și, în timp ce, în toată Italia, protestele împotriva certificatelor Covid continuă, incitate de mișcările de extremă dreapta, la Palazzo Adriano, Nicola Longo, 64 de ani, și Francesco Cuttonaro, 73 de ani, se pregătesc pentru a treia doză.

”A-i proteja pe alții înseamnă a-ți proteja copiii și rudele”

„Toți ne cunoaștem aici”, spune Longo. „Și a fost ușor să convingi oamenii. Vaccinându-ne, îi protejăm pe alții și, aici, la Palazzo Adriano, a-i proteja pe alții înseamnă a-ți proteja copiii, copiii prietenilor tăi și rudele tale.”

Există multe sate mici în Italia care au atins rate de vaccinare aproape de 100%. În Brinzio, în regiunea de nord a Lombardiei, aproape 97% din cei 789 de locuitori ai săi sunt vaccinați. În Premana, în provincia Lecco, 100% din cei 2.000 de locuitori ai săi sunt vaccinați.

În piața principală a Palazzo Adriano, unde apa proaspătă curge direct dintr-un izvor de munte într-o fântână veche, oamenii în vârstă se plimbă, joacă cărți, savurează un espresso, în timp ce tinerii vorbesc la bar.

„Unii vor spune că, în alte țări europene, oamenii și-au reluat viața de înainte”, a spus Granà. „Dar, cred că, revenind la ceea ce făceai înainte, știind că persoana de lângă tine, prietenii tăi, oamenii care sunt cu tine la bar, sunt vaccinați, te face să te simți mai protejat și, prin urmare, mai liber.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro