Science Report: Ce este sindromul Kessler și de ce e posibil să nu mai putem merge în spațiu. Ecosistemele globale riscă să intre în colaps până în 2030. Călătoriile în spațiu afectează puternic sistemul imunitar

​​Ce este sindromul Kessler și de ce e posibil să nu mai putem merge în spațiu ● Ecosistemele globale riscă să intre în colaps până în 2030 ● Călătoriile în spațiu afectează puternic sistemul imunitar

Ce este sindromul Kessler și de ce e posibil să nu mai putem merge în spațiu

Despre sindromul Kessler s-a vorbit pentru prima dată în 1978. A făcut-o un cercetător NASA, Donald Kessler pe numele său. Iar scenariul despre care a vorbit el atunci făcea referire la deșeurile spațiale. Mai exact, densitatea acestora va deveni în timp așa de mare, încât ele vor ajunge să genereze coliziuni în cascadă, de aici rezultând și mai multe gunoaie spațiale, încât orbita Terrei nu va mai putea fi atinsă. Cel puțin nu fără a pune în pericol siguranța astronauților.

Iar scenariul lui Kessler este foarte aproape de a deveni realitate căci, în prezent, există peste 100 de trilioane de deșeuri care orbitează Terra, iar numărul lor crește constant, punând în pericol inclusiv siguranța sateliților care încă mai funcționează. Adică 7.702 sateliți activi (dată actualizată la 4 mai 2023).

Nici nu mai spunem că Starlink, rețeaua de sateliți a companiei SpaceX, are ca obiectiv lansarea și coordonarea a 42.000 de sateliți. Deocamdată, Starlink are pe orbita joasă a Terrei în jur de 4.000 de sateliți.

Problema este că mai nimic nu se face, sau nu se poate face, pentru a degaja locul. Chiar dacă obiectele ajung în mod natural în atmosferă, asta necesită timp. Foarte mult timp. China a încercat că scape de un satelit cu o rachetă special concepută pentru a distruge sateliții care nu mai sunt funcționali, dar a sărit din lac în puț și a produs și mai multe deșeuri. Problema a fost că, dincolo de retorica eco, intenția lor ar fi fost mai degrabă să arate că pot ținti un satelit la alegere, nicidecum să facă mai curat pe orbită.

Revenind la misiunea extrem de dificilă de curățare a orbitei, o companie privată britanică spune că a creat un sistem pentru a putea scăpa măcar de sateliții ieșiți din uz. Astroscale se numește compania, iar propunerea ei vine sub forma a doi sateliți (unul principal de 175 de kilograme, și unul „client” de 17 kilograme). Satelitul principal a avut misiunea de a captura satelitul de mici dimensiuni, cu un sistem similar celui de andocare, apoi să îl conducă spre atmosfera terestră, unde acesta să ardă. Asta a fost faza 1 a misiunii, numită ELSA – D (de la demonstrație) și a fost deja pusă în aplicare.

Etapa a II-a, numită ELSA – M (de la multi-client) prevede lansarea unei rețele întregi de sateliți din aceștia „sanitari”, care să curețe orbita de resturi spațiale și sateliți nefuncționali. Sună bine. Problema este însă că sateliții ăștia se pot apropia în siguranță de țintă, și o pot captura, numai dacă ținta este dotată cu sistemul pneumatic și magnetic care să permită o atare operațiune. Nu suntem totuși la nivelul Star Trek, să avem o undă tractoare.

Așa că, deocamdată, ei vor putea fi folosiți doar la un număr limitat de operațiuni de curățare. Operațiuni care au în vedere doar sateliți întregi, nu și resturile rezultate din dezintegrarea acestora. Apoi, ar mai fi o problemă legală. Cine își permite, spre exemplu, să se atingă de sateliții sovietici ieșiți din uz, sau de cei ai companiilor care au dat deja faliment?

Ecosistemele globale riscă să intre în colaps până în 2030

Ceea ce se estima că se va întâmpla la sfârșitul secolului, adică dispariția multora dintre actualele ecosisteme planetare, riscă să se întâmple mult mai repede decât și-ar fi imaginat cineva. Cel puțin asta susține o echipă de cercetători de la Universitatea Bangor și de la cea din Southampton, Marea Britanie, într-un studiu recent publicat în revista Nature.

Faptul că omenirea pune o presiune uriașă pe ecosisteme nu este un secret sau vreo revelație. Oamenii de știință numesc asta „stres”. Un stres care afectează ecosistemele din toate colțurile lumii. Astfel, pădurile tropicale tind să se transforme în savane sau sunt transformate în terenuri agricole, acestea din urmă se deșertifică, recifele de corali dispar iar tundra se dezgheață, eliberând cantități uriașe de metan.

În prezent, peste 20% dintre ecosistemele menționate sunt într-un astfel de pericol, însă estimările specialiștilor arată că procentul ar putea crește brusc la cel puțin 80%. Iar pe măsură ce presiunea devine tot mai mare, lucrurile se vor înrăutăți.

Pentru a afla cât mai avem până când ecosistemele vor ajunge la un punct din care nu se mai pot întoarce, specialiștii au folosit modelele ecologice oferite de zone care au colapsat deja, și au aplicat datele într-un model computerizat. Atunci când factorii de stres au fost raportați la alte zone ale globului, în peste 700.000 de simulări, toate au arătat că riscurile sunt mult mai mare decât se raportase anterior.

Astfel, ceea ce se presupunea că se va întâmpla la sfârșitul secolului XXI riscă să se întâmple în mai puțin de un deceniu. Iar partea cea mai proastă este că, odată ajunși în acel punct, nu se mai poate face nimic.

Călătoriile în spațiu afectează puternic sistemul imunitar

Nu suntem făcuți să călătorim în spațiu, oricât ne-am dori noi asta. Și până la inventarea unor tehnologii care să imite condițiile de pe Terra, e clar că vom avea probleme serioase cu expedițiile spațiale de durată.

O nouă dovadă în acest a apărut sub forma unui studiu publicat de către un colectiv de specialiști canadieni în revista Frontiers in Immunology. Mai exact, dovezile care arată că astronauții sunt susceptibili să dezvolte infecții în timpul misiunilor sunt tot mai numeroase.

Cercetătorii au prelevat probe de sânge de la 14 astronauți (3 femei și 11 bărbați) care au participat la misiuni cu perioade cuprinse între 4,5 și 6,5 luni, în perioada 2015-2019. Iar rezultatele analizelor au arătat că există schimbări în comportamentul leucocitelor. Iar asta se traduce prin slăbirea rapidă a sistemului imunitar al unei persoane, odată ce aceasta ajunge în spațiu.

Partea bună este că leucocitele revin la funcțiile normale, odată ce persoana revine pe Terra. Partea mai puțin bună este că nu avem o soluție pentru astfel de modificări și de riscuri. Iar asta, categoric, va avea un efect puternic asupra iminentelor proiecte de lungă durată, care prevăd o bază permanentă pe Lună, sau călătorii cu echipaj uman pe Marte.

Oricum, sperăm cu nu aveați de gând să zburați în spațiu prea curând, iar noi să vă fi stricat planurile.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro