Sari direct la conținut

"Scoala Altfel la TNB" si magia povestilor spuse altfel, pentru copii intre 4 si 10 ani

HotNews.ro
Scoala altfel 2016, Foto: TNB
Scoala altfel 2016, Foto: TNB

Cu ocazia Săptămânii “Școala Altfel 2016 – Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra, care vă prilejuieşte, duminică de duminică, câte o întâlnire de poveste, prin spectacole cu un pronunţat şi original caracter educativ, antrenând în scenă, la TNB, alături de actori, copii cu vârste între 4 şi 10 ani, vine cu o ofertă de neocolit.

În zilele de 20, 21 şi 22 aprilie, cu începere de la ora 11.00, în funcţie de solicitările dumneavoastră, la sediul Teatrului Naţional din Bucureşti, în Sala Media, vor avea loc câteva reprezentaţii în afara programului obişnuit de spectacole.

„Săptămâna Şcoala Altfel este o iniţiativă de lăudat, care aduce un aer nou în educaţia copiilor, apreciază actorul Marian Râlea, binecunoscut ca Magician al Poveştilor. Vă invităm cu această ocazie să descoperiţi Jocul de-a Teatrul. Dacă nu v-aţi făcut un program, vă aşteptăm să ne jucăm de-a Poveştile de Primăvară. Întreaga natură revine la viaţă în anotimpul colorat de frumoasele flori ce ne umplu sufletul de bucurie şi speranţă. Împreună cu voi, dragi copii, vom juca Poveştile Florilor.

O nouă premieră la TEATRUL NAŢIONAL PENTRU COPII, un spectacol în care voi jucaţi rolurile principale.

Pentru a alege Zâna Florilor şi Zânul Gâzelor vă invităm să nu vă uitaţi acasă costumele. Şi, cum se apropie cea mai mare Sărbătoare de peste an, Iepuraşul va avea invitaţie specială”, ne mai dezvăluie Magicianul Poveştilor.

Preţul unui bilet este de 20 de lei. Dacă doriţi să vă continuaţi joaca de-a Teatrul şi Povestea, vă aşteptăm la Teatrul Naţional din Bucureşti. Vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 021 314 71 71 sau prin centrala 021 313 91 75 interior 153 (Organizare Spectacole TNB), să vă rezervaţi locuri pentru grupul vostru, iar magia poveştilor spuse altfel vă aparţine!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro