Sari direct la conținut

Şcolile din Franţa, ''copleşite'' de COVID-19 şi de procedura depistării contacţilor

HotNews.ro
Coronavirus Franta, Foto: Profimedia Images
Coronavirus Franta, Foto: Profimedia Images

A trecut mai puţin de o săptămână de la redeschiderea şcolilor după Crăciun în Franţa, dar la liceul Jean Renoir din Boulogne-Billancourt, un oraş în apropiere de Paris, unul din patru profesori şi aproape 50 de elevi s-au îmbolnăvit deja de COVID-19, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Odată cu introducerea noilor reguli pentru testare şi depistarea contacţilor la începutul acestui semestru, directorul, Aristide Adeilkalam, se confruntă cu o provocare importantă.

”Este foarte, foarte, foarte complicat”, a spus Aidelkalam, cu ochelarii aburiţi din cauza măştii faciale.

”Un număr de 47 de elevi au COVID. Trebuie să identific contacţii în cazul fiecăruia dintre aceştia. Până acum, ne puteam ocupa de cazuri unul câte unul, în ordinea venirii. Acum suntem copleşiţi”.

Şcoala are 620 de elevi şi 40 de profesori.

Spre deosebire de alte state din vecinătate, Franţa a pus accentul în ultimele luni pe menţinerea şcolilor deschise, fără să se mai grăbească să închidă clasele cu cazuri pozitive de coronavirus şi fără să extindă vacanţele până după trecerea valurilor Omicron şi Delta.

Cu toate acestea, şcolile spun că a devenit foarte dificil de gestionat creşterea semnificativă a cazurilor de COVID-19 şi noile reguli de testare.

Când un şcolar este depistat pozitiv cu COVID-19, toţi copiii din clasă trebuie să facă trei teste într-o perioadă de cinci zile, primul test, PCR sau test antigen la un centru de testare, celelalte două, teste autoadministrate.

Procedura a amplificat cozile şi aşa lungi pentru testare de la farmacii şi laboratoare în contextul creşterii cazurilor la niveluri record.

În săptămâna care s-a încheiat pe 2 ianuarie, în Franţa a fost realizat un număr record de 8,3 milioane de teste pentru depistarea coronavirusului.

Sindicatele profesorilor sunt furioase, iar unul dintre acestea, SNUipp-FSU, a ameninţat cu declanşarea grevei joia viitoare, spunând că ”şcolile sunt pe punctul de a exploda”.

Acuzând guvernul că ”face un pariu riscant” cu sănătatea profesorilor şi elevilor, sindicatul doreşte revenirea la măsura închiderii claselor acolo unde sunt cazuri de COVID-19.

Ministerul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a respins vineri criticile sindicatelor.

”Bineînţeles că este dificil, bineînţeles că este complicat”, a spus el despre noul protocol de testare, într-un interviu pentru CNews TV. Dar acesta este preţul plătit pentru a menţine şcolile deschise, a spus el.

”Ar fi uşor să spunem: copiii nu mai merg la şcoală… nu asta îmi doresc”, a spus Blanquer.

În ciuda unui debut lent din cauza ezitării la vaccinare, 90% dintre persoanele cu vârsta peste 12 ani în Franţa au primit cel puţin două doze dintr-un vaccin anticoronavirus. Vaccinarea copiilor de la vârsta de cinci ani a început la finalul lunii decembrie.

Franţa a raportat joi 261.481 de noi infecţii cu coronavirus, mai puţin decât recordul de peste 332.000 stabilit miercuri, iar media pe şapte zile a cazurilor noi a crescut peste 200.000 pentru prima dată de atunci.

Şi nu doar profesorii s-au săturat de această situaţie. La şcoala Jean Renoir, Keita Cisse, în vârstă de 11 ani, resimte de asemenea oboseala pandemiei.

”COVID nu ne lasă pur şi simplu în pace”, a spus el oftând.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro