Sari direct la conținut

Scrisoare deschisă adresată de Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu președintelui Klaus Iohannis: Nu repetați greșelile din valurile 3 și 4 ale pandemiei

HotNews.ro
Certificat Verde, Foto: Hotnews
Certificat Verde, Foto: Hotnews

Foștii miniștri ai Sănătății Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu semnează o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, pe tema adoptării certificatului verde COVID. Ei îi cer șefului statului „să nu repete greșelile” din valurile 3 și 4 ale pandemiei, când „ați refuzat alături de fostul premier Cîțu orice măsuri menite să protejeze viața oamenilor” și să susțină „măsurile care salvează vieți și care ajută această țară să depășească pandemia, măsurile care sunt în favoarea românilor”.

Scrisoarea deschisă adresată de foștii miniștri ai Sănătății Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu președintelui Klaus Iohannis:

„Domnule președinte Klaus Iohannis,

Aflăm că ați chemat liderii coaliției la ordine și că, în urma acestei întâlniri, ar urma să fie modificată Legea Certificatului Verde.

Fără obligativitatea certificatului la locul de muncă, această lege este lipsită de conținut.

Domnule președinte, valul al cincilea al pandemiei COVID-19 bate la ușă. Este imposibil de înțeles de ce lăsați autoritățile sanitare fără un instrument vital de combatere a infectărilor și de susținere a vaccinării.

Sperăm, domnule președinte, că nu v-ați speriat de agresivitatea cu care s-a protestat, la Parlament, împotriva acestei legi. Sunteți șeful politicii de securitate a României, ar fi extrem de grav să cedați doar de la atât. Trebuie să găsiți tăria de a face ce trebuie, tărie pe care au avut-o atâția lideri europeni!

Bilanțul dumneavoastră de lider al unei țări care trece printr-o pandemie este rușinos.

În valul al doilea al pandemiei ați acceptat manipularea datelor pandemiei înaintea alegerilor, pentru a avantaja partidul la conducere.

În luna ianuarie, ați forțat prioritizarea ‘specialilor’ și a ‘esențialilor’ înaintea celor bătrâni și a celor bolnavi.

În luna mai ați lansat Marea Relaxare și ați refuzat să condiționați ridicarea restricțiilor de rata de vaccinare din comunități.

În iunie ați anunțat că am învins pandemia.

V-am propus în luna iulie instituirea certificatului verde pentru acces în spații neesențiale, în weekend. Ați refuzat împreună cu fostul premier Florin Cîțu să auziți de așa ceva. Era vară, iar Cîțu trebuia să fie popular la alegerile interne ale PNL.

Acum, după ce ați cooptat PSD în guvern, blocați o măsură care poate fi salvatoare pentru România.

Înțelegem că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu este de acord cu schimbarea proiectului de lege — pe care el însuși l-a propus.

Suntem în partide și tabere diferite de data asta, dar sănătatea românilor nu are voie să fie subiect de politică partinică. De aceea, susținem propunerea domnului Rafila, căruia îi cerem ferm să nu cedeze în fața presiunilor dumneavoastră, domnule președinte.

Nu repetați greșelile din valurile trei și patru ale pandemiei, când ați refuzat alături de fostul premier Cîțu orice măsuri menite să protejeze viața oamenilor. Greșelile dumneavoastră au fost plătite scump de români.

Înțelegem că sunteți la ultimul mandat, dar asta nu înseamnă să dați foc țării doar pentru că oricum nu mai puteți fi ales.

Nu vă aliați cu extremiștii din această țară. Istoria vă va ține minte drept președintele morților, președintele responsabil pentru numărul cel mai mare morți raportat la populația țării din toată Europa, președintele iresponsabil care a negat românilor șansa să scape mai repede de această pandemie.

Refuzăm să credem, domnule președinte, că sunteți de acord cu afirmații de tipul ‘Imunitatea colectivă se câștigă cu morți, ca și libertatea în 1989’.

E drept, nu o spuneți, dar acțiunile dumneavoastră vorbesc de la sine și trădează nu doar lipsa oricărui sentiment față de români, dar și apropierea pe care o aveți față de extremiștii din această țară.

Ajunge, domnule Klaus Iohannis. E vremea să susțineți măsurile care salvează vieți și care ajută această țară să depășească pandemia, măsurile care sunt în favoarea românilor. Vă rugăm să aveți tăria adevăraților lideri europeni din țări care au ales să își protejeze cetățenii.

Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu

Foști miniștri ai Sănătății”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro