Sari direct la conținut

Scrisoare deschisă către candidații la Primăria Bucureștiului: sunt mamă în acest oraș și am ceva să vă spun

HotNews.ro
Locurile de joacă și parcurile sunt „puncte fierbinți” pe harta mamelor din Capitală. FOTO: ADPDU Sector 6
Locurile de joacă și parcurile sunt „puncte fierbinți” pe harta mamelor din Capitală. FOTO: ADPDU Sector 6

A început campania pentru București. Discutăm despre afișele electorale, despre șansele și CV-urile celor aflați în cursă – mai puțin, deocamdată, despre programul și propunerile lor pentru orașul acesta. Suntem în anul 2025 și încă ne împiedicăm de multe dintre problemele de acum douăzeci de ani. Trafic, praf, trotuare proaste, transport public nefuncțional, poluare și promisiuni de campanie reciclate. Toate par vechi, dar toate sunt „la zi”. Chiar și micile îmbunătățiri din ultimii ani se pierd în acest „haos urban” în care, noi, părinții, ne străduim să ne creștem copii. Și e o strădanie care ne seacă de energie în fiecare zi.

Încercăm să ajungem la timp la școală, la muncă, la doctor, fără să pierdem ore întregi în trafic. Plecăm cu zeci de minute mai devreme de-acasă și ne supunem copiii unui program infernal, doar-doar om reuși să prindem acea „fereastră” scurtă între două ambuteiaje. Din cauza asta, copiii sunt nevoiți să se trezească cu noaptea în cap și ajung seara târziu, la cină, acasă. Jonglăm între serviciu și „work from home”, încercând să îi ducem la opționale, la baschet, la fotbal sau la medic, și înotăm parcă împotriva curentului, prin praf și poluare, într-un oraș care nu ne mai aparține deloc.

Când vine weekendul suntem complet epuizați, dar încercăm să ne bucurăm de puținul timp împreună. Însă parcurile, locurile de joacă, terenurile de sport sunt insuficiente. Copacii sunt prea puțini pentru cât de mult aer are nevoie orașul acesta și majoritatea sunt sunt toaletați cu barda sau neîngrijiți corespunzător. Noroiul înlocuiește spațiile verzi. Locurile de joacă au accesorii defecte sau învechite. Leagănele, băncile, toboganele n-au mai fost igienizate de-un veac.

Citește continuarea articolului AICI

INTERVIURILE HotNews.ro