Sari direct la conținut

Scrisoarea privind progresele de la APIA va fi trimisa joi Comisiei Europene

HotNews.ro

Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a anuntat ca scrisoarea privind progresele inregistrate de Agentia de Plati si Interventii in Agricultura in privinta implementarii sistemului informatic, pentru a evita aplicarea clauzei de salvgardare, va fi trimisa joi Comisiei Europene, relateaza NewsIn.

Scrisoarea va fi trimisa dupa ce, in cursul zilei de miercuri, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Durabile va primi raportul de audit de la firma Deloitte. Dacian Ciolos a precizat ca APIA a implementat toate modulele softului, ultimul dintre ele, cel care vizeaza autorizarea platilor, urmand sa fie testat.

In plus, va fi prezentat si stadiul programului de efectuare a controlului in teren.

Ministrul Agriculturii este optimist si spune ca, cel mai probabil, clauza de salvgardare nu va fi activata.

„Eu cred ca nu trebuie activata clauza de salvgardare, tinand cont de progresele inregistrate. Dincolo de clauza, problema este de incredere intre Ministerul Agriculturii si Comisia Europeana”, a afirmat Dacian Ciolos, citat de NewsIn.

Romania trebuie sa rezolve deficientele de la Agentia de Plati si Interventii in Agricultura pana la data de 9 noiembrie si sa trimita Comisiei Europene, pana la acesta data, o scrisoare in care sa fie prezentata situatia de la APIA. Dupa primirea scrisorii, Comisia va face o analiza tehnica, iar ulterior va lua o decizie privind activarea clauzei.

Activarea clauzei de salvgardare in domeniul agriculturii ar insemna reducerea cu 25% a fondurilor alocate de UE pentru acordarea subventiilor agricole.

Potrivit comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban, Comisia Europeana ar urma sa ia o decizie in privinta activarii clauzei de salvgardare la data de 27 noiembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro