Scurtmetrajul O Lume Noua – in premiera absoluta la TIFF 2014
O Lume Nouă / Start Anew World, filmul de scurtmetraj ficțiune regizat de Luiza Pârvu și scris de Toma Peiu, inspirat din unele dintre poveștile reale ale primilor emigranți români în SUA, va putea fi văzut în premieră absolută în cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc (ZFR), la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc în perioada 30 mai – 8 iunie 2014, la Cluj-Napoca.
Filmul va putea fi urmărit în prezența echipei miercuri, 4 iunie, de la ora 22:30, la Cinema Florin Piersic. A doua proiecție a filmului este programată vineri, 6 iunie, de la ora 10:00, la Cinema Victoria. În același program, spectatorii TIFF vor putea vedea alte două premiere absolute – Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină) respectiv Kowalski (regia Andrei Crețulescu), alături de Plimbare (r. Mihaela Popescu).
Pennsylvania, 1908. Cizmarul Petru Ciotloș o întâmpină cu afecțiune mută pe Ana, soția vărului său, în casa lor din Lumea Nouă. Înainte de a ajunge la inima ei, însă, Petru trebuie să îi dea o veste care o va schimba pentru totdeauna.
O lume nouă este unul dintre cele mai așteptate filme scurte românești ale anului, după ce atât presa online națională, cât și cea regională (din Transilvania) au susținut și reflectat pe larg realizarea peliculei inspirate din povești adevărate, ale primului val de emigranți români din istorie: cei plecați la 1900 în Statele Unite, preponderent de pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Premiera de la Cluj-Napoca, obiectivul realizatorilor încă dinaintea începerii filmărilor, va avea, astfel, o semnificație cu totul specială, atât pentru public, cât și pentru cineaștii prezenți în sală.
Actorii din rolurile principale, Olimpia Melinte și Florin Penișoară, regizoarea Luiza Pârvu, scenaristul Toma Peiu, producătoarea și scenografa Adriana Răcășan, co-producătorul Mihai Penișoară și producătorul asociat Dan Chișu vor fi prezenți la întâlnirea cu publicul TIFF.
Produs din resurse independente, O Lume Nouă a fost filmat în toamna anului trecut, la New York. Peste 100 de oameni au făcut posibilă filmarea scurtmetrajului, cu fonduri și servicii, în urma unei campanii publice care a inclus o componentă de crowd funding, prin intermediul platformei Indiegogo.
Poveștile care au inspirat scenariul filmului, povestea principalilor săi realizatori și energia din jurul proiectului au transformat ceea ce părea un vis – un scurtmetraj de epocă cu emigranți români în Statele Unite, produs din resurse exclusiv independente – în realitate – iar publicul din Cluj va avea ocazia, în premieră absolută, să vadă pe marele ecran rezultatele eforturilor unei echipe internaționale de a da viață unei povești cu rădăcini adânci într-o epocă mai puțin cunoscută din trecutul românilor.
Filmul este o co-producție România – Ungaria – SUA, producătorilor de la Root Films – Toma Peiu și Luiza Pârvu, împreună cu Adriana Răcășan – alăturându-li-se, în calitate de co-producători, studioul maghiar Focus Fox și penproduction.ro. New York University Tisch School of The Arts, DaKino Productions și MDV Audio Studio sunt producătorii asociați care au făcut posibile pre-producția, filmarea, respectiv mixajul de sunet ale filmului.
Grigore Leșe semnează muzica de pe coloana sonoră a filmului, din a cărui echipă de creație mai fac parte directorul de imagine chinez Shan Jin, sound designerul Laura Lăzărescu, monteurul Tudor D. Popescu, scenografele Lulu Petrescu și Erin Vassilopoulos.
Ne bucurăm să co-producem acest film și suntem siguri că el reprezintă doar primul pas dintr-o colaborare lungă și de succes. Așteptăm cu nerăbdare noul proiect al Luizei și al lui Toma, spune András Muhi, co-producător al filmului O Lume Nouă, alături de Gábor Ferenczy, din partea Focus Fox Budapesta, una dintre cele mai mari companii de post-producție din Europa Centrală și de Est, în a cărei filmografii se regăsesc atât pelicule central și est europene precum Din dragoste, cu cele mai bune intenții (r. Adrian Sitaru, România, 2011), Tilva Ros (r. Nikola Lezaic, Serbia, 2010), Bibliotheque Pascal (r. Szabolcs Hajdu, Ungaria, 2010), cât și super-producții americane ca Și mai greu de ucis / A Good Day to Die Hard (r. John Moore, 2013) sau Hellboy II: Armata de Aur (r. Guillermo del Toro, 2008).
Co-producătorul român al filmului, Mihai Penișoară de la penproduction.ro, povestește despre argumentul personal care l-a făcut să se alăture proiectului: Contactul cu Start Anew World a inceput cu Florin Penișoară, fratele meu, care, după filmare, mi-a povestit o mulțime de lucruri despre poveștile care au inspirat filmul și documentarea lui pentru rol, dar și despre colaborarea cu Toma Peiu și Luiza Pârvu, principalii “vinovați” ai acestui frumos și curajos proiect. Mă bucur că penproduction.ro a putut intra în proiect, în etapa de post-producție; mă bucur că reușim, cu resurse puține și cu o echipă restrânsă, să spunem o poveste pe care nu am mai văzut-o pe ecrane; nu în ultimul rând, mă bucur foarte mult că filmul va putea fi văzut în premieră absolută la Cluj, în cea mai importantă selecție de film autohton, competiția Zilelor Filmului Românesc. Sunt mândru că m-am putut alătura acestor oameni talentați.
Sprijin cinema-ul independent cât de mult pot, pentru că sunt convins că asta este alternativa la producția subvenționată de stat, mai ales de acum încolo, în condițiile în care concurența este din ce în ce mai mare, iar fondurile publice – din ce în ce mai reduse, declară producătorul asociat Dan Chișu, rememorând momentul de cumpănă din timpul filmărilor în care a hotărât să se alăture proiectului, dintr-o convingere personală, susținută de certitudini profesionale: Îmi plac proiectele curajoase și ambițioase, iar pe Luiza Pârvu și pe Toma Peiu îi cunoșteam de la colaborarea noastră pentru My Baby. De aceea, când am fost contactat de Toma de la New York, am decis rapid să intru în acest proiect, pentru că știu ce înseamnă sa filmezi în afara țării și să ți se termine resursele. Implicarea Olimpiei Melinte, pe care o consider una dintre cele mai talentate actrițe tinere ale filmului românesc, a contribuit mult la decizia mea, asemenea unei garanții suplimentare, dacă mai aveam nevoie de vreuna.
Povestea spusă de filmul O Lume Nouă are ca surse de inspirație evenimente reale din familia scenaristului, astăzi puțin cunoscute publicului larg, din România sau SUA: la început de secol XX, sute de mii de români din Transilvania au emigrat în Statele Unite, atrași de mirajul unei țări primitoare, care promitea libertate și șansa unui nou început, indiferent de originea socială, naționalitatea sau nivelul de școlarizare. Dintre cele două milioane de emigranți din Austro-Ungaria ajunși în SUA între 1900 și 1910, câteva zeci de mii de maghiari, români, sârbi, croați au căutat locuri de muncă în minele de cărbuni, pe șantierele și în fabricile din Pennsylvania, asumându-și riscuri astăzi greu de conceput.
Născută în 1986 la Craiova și absolventă a Facultății de Film din cadrul UNATC I.L. Caragiale din București, Luiza Pârvu a regizat până in prezent mai multe scurtmetraje. Trei dintre acestea, My Baby (2013), Draft 7 (2011), Aniversarea (2010), scrise și produse alături de Toma Peiu, au fost prezentate la peste 80 de festivaluri și evenimente de film din țară și străinătate. În 2012, Luiza Pârvu a fost nominalizată la Premiul Gopo Tânără Speranță pentru regia filmului Draft 7. În același an, a obținut o bursă pentru a urma Masterul de Film al prestigioasei New York University Tisch School of the Arts, una dintre trei cele mai bine cotate școli de film din lume. O Lume Nouă / Start Anew World a fost produs cu sprijinul universității, în anul II de studii al Luizei.
Toma Peiu a absolvit secția de Scenaristică a Facultății de Film din cadrul UNATC I.L. Caragiale din București, iar din 2009 scrie și produce filme alături de Luiza Pârvu, împreună cu care a pus bazele companiei de producție Root Films, în 2013. În perioada 2007-2012, a făcut parte din echipele unora dintre cele mai importante evenimente cinematografice din țară, printre care TIFF, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, Premiile Gopo sau Festivalul Internațional de Film NexT. A fost membru al Asociației Culturale Este’n’est timp de patru ani, iar în prezent este bursier al The New School University din New York, SUA, unde urmează un Masterat în Film și Studii Media.
Luiza Pârvu și Toma Peiu lucrează, în prezent, la dezvoltarea unui proiect de lung metraj de ficțiune inspirat din poveștile emigranților români în SUA anilor 1900, de care au început să fie extrem de interesați în timpul procesului de cercetare și documentare pentru filmul O Lume Nouă. Prezența lor la TIFF este posibilă cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).