Se ascut cuțitele la Moscova? Trezoreria rusă anunță controale la ministerul Apărării
Trezoreria Federală a Rusiei efectuează inspecții la ministerul Apărării de la Moscova în legătură cu cheltuielile pentru războiul din Ucraina, relatează TASS.
Acest lucru a fost anunțat miercuri de către șeful Trezoreriei ruse, Roman Artiukin, la o întâlnire cu premierul Mihail Mișustin.
„Aș dori să raportez că, în conformitate cu instrucțiunile dumneavoastră date la Consiliul Coordonator pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate ale Federației Ruse, în prezent desfășurăm inspecții la Ministerul Apărării al Federației Ruse în patru domenii cheie legate de operațiunea militară specială”, a afirmat el.
Artiukin a enumerat apoi domeniile respective: costurile aprovizionării cu veste antiglonț, costurile pentru echipamente de comunicații, costurile cu combustibil și pentru repararea și producția de arme și echipamente militare.
„Această inspecție va fi continuată”, a spus șeful Trezoreriei ruse.
Anunțul vine în contextul a ceea ce pare a fi o intensificare a luptei pentru putere dintre diferitele facțiuni din cadrul statului rus, nefiind însă clar ce a dus la declanșarea acestor controale.
Acțiuni mai puțin obișnuite la Moscova
Șeful mercenarilor Wagner a acuzat săptămâna trecută conducerea militară de la Moscova, inclusiv pe ministrul Serghei Șoigu, de acțiuni „ce pot fi asimilate înaltei trădări”, după ce s-a plâns că luptătorii săi ce au dus grosul luptelor pentru orașul Bahmut din estul Ucrainei nu primesc suficientă muniție.
La doar două zile după această acuzație de o gravitate fără precedent Prigojin a proclamat „victoria” în lupta sa pentru muniție, afirmând însă că „deocamdată totul este doar pe hârtie”.
Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu este considerat însă unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin, fiind alături de acesta de la începutul carierei sale politice și fiind menținut în funcție în pofida numeroaselor regrese ale forțelor armate ruse trimise în Ucraina.
Premierul Mihail Mișustin este văzut în schimb ca un tehnocrat care nu se implică în intrigile politice, fiind numit în fruntea guvernului rus în 2020 după ce a ocupat timp de 10 ani funcția de șef al Fiscului din Rusia.
Site-urile de investigație rusești ce operează în afara țării pentru a eluda cenzura de la Moscova au scris că Mișustin și guvernul său nu au fost nici măcar informați de Putin că urmează să ordone invadarea Ucrainei pe 24 februarie.
Scandal legat de aprovizionarea armatei ruse cu echipamente
Una dintre posibilități este ca Kremlinul să fi ordonat aceste controale care să fie de fapt de fațadă pentru a pune proverbiala batistă pe țambal în ceea ce privește achizițiile ministerului Apărării în contextul în care numeroși recruți ruși s-au plâns de calitatea armelor și a echipamentelor primite.
La fel ca maniera în care a fost implementată „mobilizarea parțială” ordonată de Putin, aprovizionarea bărbaților ruși cu echipamentele militare necesare a declanșat un scandal național în Rusia, situația fiind pe larg comentată de televiziunile de la Moscova, care în mare parte au respins însă relatările celor încorporați.
Înspre sfârșitul lunii decembrie liderul de la Kremlin a dispus înființarea Comisiei Militar-Industriale, un organism permanent care a fost creat pentru a organiza politica de stat în domeniul complexului militar-industrial, sprijinul militar-tehnic pentru apărare, securitate națională și aplicarea legii.
Din această comisie creată în esență pentru a coordona producția militară a Rusiei și aprovizionarea trupelor din Ucraina fac parte cei mai înalți oficiali ruși din domeniul securității, ea fiind condusă de Putin însuși.
Urmărește ultimele evoluții din a 371-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.