Sari direct la conținut

Seara Mircea Ivanescu la libraria Humanitas de la Cismigiu

HotNews.ro
Seara Ivanescu, Foto: Librariile Humanitas
Seara Ivanescu, Foto: Librariile Humanitas

Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) gazduieste joi, 20 martie, de la orele 19.00, o seară dedicată poetului Mircea Ivănescu, prilejuită de lansarea volumului „Mircea Ivănescu.Versuri”, o ediţie îngrijită de Al. Cistelecan. Despre Mircea Ivanescu si poezia sa vor vorbi Gabriel Liiceanu şi Al. Cistelecan.

„Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei – cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu.“ (Al. CISTELECAN)

„Mircea Ivănescu este un poet kairotic tocmai pentru că încearcă să ajungă prin cuvinte la supremul inefabil al clipei esenţiale. Poezia lui este o cartografie a «clipelor» propriei sale vieţi şi, astfel, a destinului său. Iar bucuria pe care citirea ei o provoacă vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere extremă.“ (Gabriel LIICEANU)

MIRCEA IVĂNESCU este unul dintre cei mai importanţi poeţi şi traducători din literatura română. A fost o figură discretă a vieţii literare, neafiliindu-se nici unei grupări sau direcţii. Cu toate acestea, creaţia sa a influenţat decisiv generaţiile care se revendică de la poetici postmoderniste şi textualiste. A absolvit Facultatea de Filologie la Bucureşti; a lucrat ca redactor la Agerpres şi la revista Lumea, apoi la Editura pentru Literatură Universală şi la Editura Univers. A debutat în volum în 1968; şi-a publicat versurile, de o remarcabilă unitate valorică şi stilistică, sub titluri voit banale (Versuri, Poeme, Alte poeme, Poesii nouă etc.). Traducerile sale din literatura universală (Joyce, Faulkner, Musil, Kafka, Broch, poezie engleză şi americană etc.) au primit, ca şi opera sa poetică, numeroase premii. Din anul 1980 s-a stabilit la Sibiu, unde a continuat să scrie poezie şi eseu şi să traducă. S-a stins din viaţă în iulie 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro