Sebastian Lazaroiu – un joc al Balenei albastre sau un joc impotriva ei

Interogările psihologice, intrigile, dar, mai ales, autenticitatea descrierilor care te plasează parcă dus cu forța în aspidul peisaj siberian, toate acestea la un loc fac din opera de debut literar a lui Sebastian Lăzăroiu unul dintre cele mai surprinzătoare romane de ficțiune ale anului.

Inspirată, cum altfel?, dintr-un subiect de actualitate, care a ținut agenda media românească în prima parte a anului, jocul „Balena albastrăˮ de pe rețeaua de socializare rusească Vkontakte, ce ar fi făcut în realitate în jur de 100 de victime din rândul tinerilor, ficțiunea lui Lăzăroiu urmărește povestea agentului sub acoperire Aleksei Feodorovici Sokolov plecat în îndepărtata Siberie în căutarea artizanului aflat în spatele acestui joc al sinuciderii.

Narațiunea amestecă elemente de ficțiune și frânturi de realitate cu o dibăcie a condeiului care fac din Sebastian Lăzăroiu un promițător autor al genului. Deseori, în timp ce parcurgi rândurile, te oprești brusc străpuns de o puternică îndoială dacă ceea ce tocmai ai citit face parte din povestea reală a tragicului joc „Balena albastrăˮ, așa cum a fost ea spusă de presă, sau este doar o născocire a imaginației autorului. Dacă despre satul în care se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii, Oimiakon, din Iacutia, republică federală rusă aflată în îndepărtata Siberie Orientală, poți spune cu certitudine că există în realitate, forța și, în același timp, finețea cu care autorul își conturează personajele, te fac să te întrebi deseori dacă există și ele în viața reală sau sunt doar rodul imaginației autorului. Găsim în Artiom Sergheevici Mazulin, Stăpânul, adevăratul lider al micuțului sat siberian, conturul unui portret în linii dure și reci cum întâlnim adesea la personajele rusești din romanele lui F. Dostoievski. Cu același condei specific realismului literar din secolul XIX sunt desenate și personajele feminine, misterioasa soție lăsată la Moscova, Katia, Katenka, deopotrivă și cocheta Rufina, amanta, la început în interes profesional, ce are să-i tulbure căutările lui Sokolov, dar și Aita, muta înamorată pe care, într-un act de eroism și milă, personajul nostru principal avea să o salveze din brațele lui Mazulin.

Chiar cunoscându-l pe Sebastian Lăzăroiu drept un strălucit sociolog și fin cunoscător al fiziologiei societății, găsesc surpinzător tocmai talentul cu care își desenează personajele și relațiile dintre ele, dar și decorurile cu care reușește să recreeze o veritabilă atmosferă a Rusiei profunde. Știm despre autor că a trăit perioade din viață într-o țară scandinavă, dar suprinde în ce măsură a reușit să-și transpună experiențele din acest tărâm al iernii infinite în acțiunea romanului său de debut. Dincolo de această forță de redutabil desenator de personaje și peisaje, Sebastian Lăzăroiu își scrie povestea într-o subtilă și, în același timp, uluitoare împletire a realității cu ficțiunea. Pe măsură ce avansezi în carte plonjezi, parcă, tot mai adânc în nesiguranță, nu mai știi ce și cât s-a întâmplat în realitate, așa cum a descris pe larg presa momentului, și ce și cât este povestea lui Lăzăroiu. Chiar și în ultimele file ale narațiunii, deznodământul te împinge, cu o forță a îndoielii înadins diabolică, să cauți pe internet dacă și evenimentul real de la care pleacă romanul a avut același final.

Trebuie să remarc, însă, în paginile de început, o utilizare excesivă a figurilor de stil, metafore mai ales, folosite pentru a contura peisajul siberian, dar care creează pe alocuri un efect invers, un decor puțin cam greoi chiar și pentru atmosfera unui spațiu profund rusesc. Este de trecut cu vederea acest ușor exces la un autor aflat la debutul său literar, cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce narațiunea evoluează, autorul apelează tot mai puțin la aceste procedee stilistice, iar metaforele și epitetele sunt folosite într-un dozaj tot mai bine măsurat și cu mult mai multă îndemânare.

Citeste intreg articolul pe Contributors.ro