Sari direct la conținut

Seceta severă și piscinele private creează probleme pentru localnici și turiști în Costa Blanca

HotNews.ro
Seceta severă și piscinele private creează probleme pentru localnici și turiști în Costa Blanca
O piscină din Alicante, oraș din Costa Blanca, FOTO: Ernesto Rosé / Panthermedia / Profimedia

O secetă severă a făcut apa de la robinet de nebăut în mai multe orașe de pe Costa Blanca a Spaniei, însă problemele din această zonă turistică populară sunt exacerbate de o problemă mai puțin obișnuită: numărul mare de piscine private, relatează Reuters.

În unele localități de pe Costa Blanca atât localnicii, cât și turiștii, au format cozi la centrele de distribuție unde primesc apă îmbuteliată pentru a-și acoperi nevoile de bază. Apa îmbuteliată este distribuită gratuit de autorități.

Problemele au apărut după ce seceta a dus la scăderea nivelului apei folosite de rețeaua publică, fenomen care a provocat la rândul său creșterea salinității apei. Autoritățile din unele zone ale Costa Blanca au hotărât că salinitatea apei de la robinet a crescut atât de mult încât ea nu mai poate fi considerată sigură pentru băut sau gătit.

Activiștii susțin că dezvoltarea accelerată, schimbările climatice și turismul în masă în timpul lunilor de vară au exacerbat problemele cu care se confruntă regiunea.

De exemplu, în zona Marina aflată la nord de Alicante, capitala regiunii, consumul de apă a ajuns în luna iulie la 19,67 de miliarde de litri, comparativ cu 2,3 miliarde de litri în ianuarie.

O piscină la 5 locuitori în această zonă turistică a Spaniei

În zonă există aproape 38.000 de piscine, una pentru fiecare 5 locuitori. Datele provin de la Institutul Național de Statistică de la Madrid. Media pentru toată Spania este de doar o piscină la fiecare 35 de persoane.

Penuria de apă a forțat unele consilii locale să interzică activități precum umplerea piscinelor, spălatul mașinilor pe timpul zilei sau chiar udarea grădinilor.

„Intrăm deja într-o urgență climatică”, a declarat pentru Reuters Joan Sala de la ONG-ul de mediu Accio-Ecologista-Agro. El spune că în nordul provinciei Alicante nivelul de precipitații a fost anul trecut cu 50% mai mic decât media normală și că până acum în 2024 a fost de doar 10% din cantitatea obișnuită.

„Trebuie să există puțin mai multă prevedere deoarece acum, pe perioada verii, aici sunt mult mai mulți oameni decât în timpul iernii”, afirmă și Fernando Sapena, proprietarul unui restaurant din orașul Teulada-Moraira, specializat în paella, o cunoscută rețetă pe bază de orez originară din Valencia.

Locuitorii din Valencia afirmă că aroma distinctă a paella se datorează apei bogate în minerale de aici.

ASAJA, o asociație a fermierilor locali, estimează că seceta care afectează regiunea a provocat deja pagube de 65 de milioane de euro.

INTERVIURILE HotNews.ro