Secretarii de stat – motiv de tensiuni intre Liviu Dragnea si mai multi baroni din PSD
Zeci de posturi de secretari de stat sunt ravnite de baronii locali din PSD, care au asteptat zadarnic cateva luni o remaniere la acest nivel. Cativa dintre liderii judeteni ai partidului sunt iritati de faptul ca Liviu Dragnea, cel care a numit personal zeci de secretari de stat – multi dintre ei din Teleorman – nu e de acord cu schimbarea acestora, potrivit mai multor surse din partid.
Evaluarea secretarilor de stat fusese anuntata chiar de Liviu Dragnea pe 17 octombrie anul trecut, la presiunea liderilor judeteni care voiau sa-si propulseze oameni fideli la varful ministerelor. Evaluarea nu a mai avut loc insa, in ciuda presiunilor constante ale baronilor.
Acesta este inca un motiv suplimentar de tensiuni intre presedintele partidului si puternici lideri din teritoriu, care isi doresc o influenta mai mare la varful partidului si in Guvernul Tudose, potrivit surselor citate.