Sari direct la conținut

Şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă privind purtarea măştilor de protecţie în jurul şcolilor

HotNews.ro
Şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă privind purtarea măştilor de protecţie în jurul şcolilor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni miercuri pentru a discuta despre o posibilă introducere a obligativităţii purtării măştilor de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica. El a precizat, pentru Agerpres că în şedinţă se va lua în discuţie prelungirea măsurilor în vigoare dispuse în contextul pandemiei de COVID-19 şi că noutatea constă în dezbaterea unei posibile introduceri a obligativităţii purtării măştii de protecţie în jurul şcolilor.

Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc în bănci. „Știm că în momentul în care începe școala fizic se produc aglomerări, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Părinții își așteaptă copiii, staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor, declarase anterior peefectul Stoica.

Potrivit acestuia, măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, astfel încât această regulă să fie respectată.

„Ne bazăm și pe conformarea voluntară a oamenilor care trebui să înțeleagă că aceasta este o măsură care protejează sănătatea lor și a copiilor lor. Vedem că această nouă tulpină afectează nu doar persoane în vârstă, cum a fost cazul până acum, ci și persoane tinere și copii”, a explicat Stoica.

Măsuri suplimentare vor fi introduse după depășirea pragului de 2 la mie, 3 la mie și așa mai departe, spune prefectul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro