Sari direct la conținut

Sedinta a conducerii PNL, urmata de declaratii de presa Gorghiu si Blaga. Predoiu: Depunerea mandatului este o demisie, un act pe bune, copresedintii mi-au cerut sa reflectez

HotNews.ro

Conducerea PNL care formeaza comisia politica se intalneste intr-o sedinta la aceasta ora la sediul partidului pentru a analiza rezultatele obtinute la alegerile locale. Catalin Predoiu, care a demisionat de la sefia PNL Bucuresti, a declarat ca depunerea mandatului este „un act pe bune”, insa a admis ca au fost colegi din partid care i-au cerut sa nu demisioneze si ca Alina Gorghiu si Vasile Blaga i-au spus sa „reflecteze” asupra deciziei.

„Am refuzat (sa renunt la demisie – n.r.), pentru ca trebuie sa facem lucrurile cum se fac. In politica trebuie sa impunem niste standarde in orice imprejurare, dupa parerea mea, pentru ca asa simt ca trebuie sa fac. Mai multi colegi mi-au cerut sa raman. Copresedintii m-au invitat sa reflectez serios la aceasta oportunitate”, a afirmat Predoiu, la sediul PNL.

„Este o demisie, nu este sub conditie, nu este in asteptare, e o demisie formala. Este un act facut pe bune”, a precizat Predoiu.

„Nu sunt in masura sa fac judecati de valoare, o sa avem miercuri un Birou Politic National si acolo se discuta astfel de lucruri. Nu sunt in masura pentru ca nu un singur om evalueaza performanta altora. Intr-un partid serios, asa cum PNL este, o astfel de analiza se face in forurile de conducere ale partidului oricat de insipida vi se pare aceasta declaratie. Regula asta e, ca unul sau altul ia o decizie individuala si face o autoevaluare e alta poveste si are acest drept, drept de care eu am uzat, dar discutiile pe ansamblu vor avea loc miercuri la BPN”, a spus el, intrebat daca si altii trebuie sa demisioneze.

El a adaugat ca nu este genul care sa dea vina pe altii pentru rezultatul alegerilor. „Asa ca, ce ai de facut, iti faci tu singur, a fost incercarea noastra si provocarea noastra”, a explicat Predoiu.

Sedinta va fi urmata de declaratii de presa ale copresedintilor Gorghiu si Blaga, la ora 16.00.

In cadrul ei se discuta si cine va prelua sefia filialei Bucuresti, numele vehiculate fiind Cristian Busoi si Teodor Atanasiu. Pe de alta parte, deciziile in acest sens se vor lua miercuri la Biroul Politic National al PNL.

Amintim ca rezultatele furnizate de BEC la ora 12.00 pe Consiliile Judetene arata astfel:

PSD: 38,71%

PNL: 32,61%

ALDE: 5,99%

UDMR: 5,05%

PMP: 4,14%.

La alegerile pentru primari, PSD a obtinut 42,90%, PNL 34,32%, ALDE, 5,46%, UDMR 4,57%, PMP, 3,26%.

La consiliile locale, dupa numararea voturilor din 57,68% din circumscriptii, rezultatele sunt urmatoarele: PSD 40,48%, PNL 32,01%, ALDE 6,29%, UDMR 5,07%, PMP 3,72%. (Sunt incluse si sectoarele municipiului Bucuresti).

Dupa numararea voturilor din 14,53% din sectiile de votare din Capitala, situatia la consiliul general al municipiului Bucuresti este urmatoarea: Alianta electorala PSD+UNPR 39,81%, Uniunea Salvati Bucurestiul 24,95%, PNL 13,23%.

In cadrul scrutinului pentru primarul general, dupa numararea buletinelor din 14,538% din sectii, Gabriela Vranceanu Firea are 42,79% din voturi, Nicusor Dan 29,70%, Catalin Predoiu 11,21%, Robert Turcescu 6,60% si Daniel Barbu 3,00%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro