VIDEO PSD convoacă Consiliul Politic Național pentru a decide dacă partidul votează bugetul. Grindeanu: La prima vedere, nu e inclusă creșterea salariului minim
Conducerea PSD a analizat luni, într-o scurtă ședință, o nouă formă a proiectului de buget pentru anul 2026 și posibilele modificări pe care le pot face în Parlament. Duminică, partidul urmează să decidă dacă va vota sau nu proiectul.
Ședința conducerii PSD, începută la ora 10.00, a durat mai puțin de o oră, fiind analizată o nouă formă a bugetului, pe care au primit-o duminică seară de la ministrul Finanțelor, ca să decidă ce amendamente pot depune odată ce proiectul va ajunge în Parlament.
PSD a decis că votul cu privire la susținerea bugetului va fi dat într-o ședință în format extins, a Consiliului Politic Național, care va avea loc duminică.
Grindeanu, după ședința PSD: Sunt câteva lucruri care par a nu fi prinse în buget
„În mod evident pe ordinea de zi au fost discuțiile pe buget, pe propunerile pe care le cunoașteți ale PSD și discuții interne legate de organizare și de ceea ce avem de făcut în perioada următoare.
Duminica viitoare vom avea un Consiliu politic național în care vom decide poziția noastră legată de buget, pentru ca ne așteptăm ca până la finalul acestei săptămâni să fie trimis în Parlament.
Proiectul de buget a fost trimis aseară de către ministrul Finanțelor. Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse. La prima vedere pare ca nu e prinsă nici creșterea salariului minim (n.red – în iulie), așa cum a fost decis în coaliție”, a declarat liderul PSD, Sorin Grindeanu, după ședința de luni a conducerii partidului.
Înainte de ședința partidului, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus că pe agenda şedinţei de luni a coaliţiei – programată pentru ora 13.00 – nu se află şi subiectul legat de creşterea preţului la carburanţi, dar că premierul Ilie Bolojan ar trebui să facă o informare pe această temă.
„Probabil prim-ministrul ar trebui să facă o informare pe treaba asta. Dar nu e pe agendă”, a declarat preşedintele PSD, întrebat de jurnaliști dacă va solicita o discuţie în cadrul coaliţiei pe tema creşterilor de preţuri la carburanţi.
El a mai spus că a primit de la ministrul de Finanțe proiectul de buget pe anul 2026 duminică seară, târziu.
În ședința de săptămâna trecută a coaliției, Sorin Grindeanu le-a transmis celorlalți lideri că nu va bloca negocierile din coaliție și că, odată ce discuțiile vor fi finalizate, miniștrii PSD vor aviza proiectul de buget.
După ce proiectul trece de Guvern, ajunge în Parlament unde senatorii și deputații vor depune amendamente, apoi într-o altă ședință la Guvern, premierul Bolojan și miniștrii vor decide ce amendamente acceptă. Ulterior, forma finală a proiectului de buget se întoarce în Parlament pentru a fi votat.
Dacă parlamentarii PSD decid să nu voteze proiectul, atunci coaliția nu va avea numărul suficient de voturi pentru a fi adoptat.
Amenințări cu demiterea după adoptarea bugetului
Într-un comentariu la o postare de pe Facebook, Lia Olguța Vasilescu, unul dintre cei mai influenți lideri ai partidului, a transmis vineri că după ce bugetul va fi adoptat, vor vota ieșirea de la guvernare.
„Să trecem bugetul și votăm ieșirea. Eu cel puțin așa voi vota. Că țara are nevoie de buget, oricât de prost ar fi. Se rectifică după”, a fost mesajul primarului din Craiova.
Joi, Sorin Grindeanu și-a întrebat urmăritorii de pe Facebook dacă premierul Bolojan ar trebui demis imediat după adoptarea bugetului.

Deși azi social-democrații votează dacă susțin sau nu bugetul, în partid este programat să aibă loc după finalizarea bugetului un referendum intern cu privire la prezența PSD la guvernare.
Practic, Sorin Grindeanu întreabă deja membrii de partid dacă PSD ar trebui să rămână la guvernare și dacă da, în ce formă – cu Ilie Bolojan în continuare premier și alături de USR sau fără.
Rezultatele acestui sondaj intern ar trebui să fie gata după buget, luând în considerare dacă au fost respectate sau nu cerințele PSD, spun sursele HotNews.
Solicitările PSD la legea bugetului de stat
De când au început negocierile pentru bugetul de stat, social-democrații au cerut introducerea unui pachet de solidaritate în valoare de aproximativ 3.5 miliarde de lei. E vorba despre un pachet de ajutoare financiare „în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane”:
- 1.000 de lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;
- 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1.501-2.000 de lei;
- 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2.001- 3.000 de lei.
Doar aceste ajutoare reprezintă aproximativ 1,7 miliarde de lei.
Pe lângă ele, social-democrații vor și ca bugetul să cuprindă banii pentru investițiile naționale și locale, dar și ca nicio primărie să nu primească mai puțini bani decât anul trecut.
De asemenea, ei au solicitat ca toate taxele colectate local să rămână primăriilor, eliminarea plății CASS pentru mamele aflate în concediul de creștere al copilului și veteranii de război, dar și ajutoare pentru mamele care se întorc la muncă.
În ședința coaliției care a avut loc săptămâna trecută, ministrul Finanțelor le-a propus liderilor PSD doar 1.7 miliarde de lei pentru pachetul de solidaritate, adică aproape jumătate din valoarea întregului pachet, iar social-democrații au refuzat.