Sediul unei primării din Argeș, incendiat intenționat
Sediul Primăriei Beleţi-Negreşti a fost aproape distrus în urma unui incendiu provocat intenționat, în noaptea de duminică spre luni.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a fost anunţat în jurul orei 03.00, mai multe autospeciale de stingere intervenind la faţa locului. La sosirea pompierilor ardeau sediul primăriei şi două anexe ale acesteia.
Reprezentanții ISU, citați de Agerpres, spun că incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi la acoperişul acesteia, a cuprins o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi s-a extins și la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri.
Nu au fost victime. În incendiu însă au ars şi documente.
Conform aceleiaşi surse, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora.
La intervenţie au participat şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Alimentarea cu apă s-a făcut în navetă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere”, precizează ISU Argeş.
Poliția Argeș a anunțat că a fost deschis dosar penal pentru distrugere.
„În noaptea de 12 spre 13 decembrie, în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi, prin 112, despre producerea unui incendiu la corpul nou al clădirii administrative a comunei Beleţi-Negreşti. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.