Sari direct la conținut

Șefa Agenției Europene a Medicamentelor: Putem aproba în 3-4 luni un vaccin contra Omicron

HotNews.ro
Emer Cooke, Foto: Francois Walschaerts / AFP / Profimedia images
Emer Cooke, Foto: Francois Walschaerts / AFP / Profimedia images

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE ar putea aproba vaccinurile adaptate pentru a viza noua variantă Omicron în termen de trei până la patru luni, dacă este necesar, a declarat marți șefa agenției, adăugând însă că vaccinurile existente vor continua să ofere protecție, transmite Reuters.

Vorbind în fața Parlamentului European, directorul executiv al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke, a declarat că nu se știe dacă producătorii de medicamente vor trebui să își adapteze vaccinurile pentru a proteja împotriva Omicron, dar că agenția se pregătește pentru această posibilitate.

„Chiar dacă noua variantă devine mai răspândită, vaccinurile pe care le avem vor continua să ofere protecție”, a spus ea.

„Dacă va fi nevoie să modificăm vaccinurile existente, am putea fi în măsură să le aprobăm în trei-patru luni. (…) Companiile care își adaptează formulele pentru a include noua secvențiere vor trebui apoi să demonstreze că sistemul de producție funcționează, apoi vor trebui să facă niște teste clinice pentru a vedea dacă acest lucru este confirmat efectiv în practică.â”, a declarat Cooke.

Comentariile ei au fost făcute în contextul în care directorul general al producătorului de medicamente Moderna a declanșat marți noi semnale de alarmă pe piețele financiare după ce a avertizat că este puțin probabil ca vaccinurile să fie la fel de eficiente împotriva variantei detectate pentru prima dată în Africa de Sud ca și împotriva versiunii Delta.

Pfizer-BioNTech, Moderna și Johnson & Johnson au demarat lucrul la vaccinuri anti-coronavirus adaptate care să vizeze în mod specific varianta Omicron.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro