Sari direct la conținut

Sefa CAR din CEC Barlad: Am ramas cu 12 clienti. Ne desfiintam

HotNews.ro

Zeci de Case de Ajutor Reciproc (CAR)-uri din banci, Finante sau chiar CAR-ul deputatilor au redus la minim turatiile creditarii, fiind in pragul desfiintarii. E drept, la Camera deputatilor, femeia care gestioneaza „roata tiganeasca”, dupa cum mai sunt numite CAR-urile, e bolnava. Auzind ca suntem de la presa, boala i s-a prelungit brusc pana anul viitor si a lasat-o si fara posibilitatea de a o contacta. La CAR din BCR Bistrita iti raspunde robotul, care te indeamna sa „introduci 300”, daca vrei relatii.

Cea mai grea situatie pare cea de la CEC Barlad. CAR-ul din CEC avea nu demult salariati din 4 banci, dar cu timpul, s-au retras. „Mai avem 12 clienti, toti salariati CEC”, a declarat pentru Hotnews cea care administreaza CAR-ul. Imprumutul mediu luat era de 2.500 de lei, mai spune ea.

„Dar acum nu mai vor. Mai ales ca nici nu stim ce ne va aduce viitorul in privinta locului de munca. Mai stam pana sunt rambursati toti banii, dupa care ne desfiintam”, mai precizeaza sefa CAR din CEC Barlad.

CAR-ul din Finante Mehedinti functioneaza doar pe hartie. La telefon, cand ceri la CAR ti se face legatura la CAR din Industria Laptelui. De acolo afli ca afacerile nu mai merg cum mergeau odata. Imprumuturile au coborat infiorator, la 6 milioane de lei pe luna. In Buzau, reprezentantii Finantelor te trimit ferm la sediul judetean al CAR, refuzand sa dea detalii. La CAR din BNR Buzau nu raspunde nimeni.

Pe lista CAR-urilor active, potrivit BNR, mai figureaza Consilii locale, judetene, filiale ale Bancii Nationale, dar si multe banci comerciale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro