Șefa diplomației germane compară relația cu Franța cu un „cuplu vechi” care se mai ceartă
Subiecte de discordie persistă între Paris şi Berlin, în special în privinţa energiei nucleare, a recunoscut şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, care susţine că cele două ţări, „cele mai bune prietene din lume”, continuă „să se certe ca un vechi cuplu”, relatează AFP și Agerpres.
„Germania şi Franţa sunt, este binecunoscut, cele mai bune prietene din lume, dar ni se întâmplă câte o dată să ne certăm ca un vechi cuplu”, a declarat Annalena Baerbock, într-o declaraţie pentru cotidianul francez Ouest-France, evocând în special dificila reformă a pieţei europene de electricitate.
„În ceea ce priveşte energia nucleară, societăţile noastre au de foarte mult timp păreri diferite. Germania a scos din circuit în aprilie ultima sa centrală, în timp ce sectorul nuclear continuă să facă parte integrantă din aprovizionarea cu energie în Franţa”, a reamintit ea.
„Este o situaţie pe care Parisul şi Berlinul trebuie să o accepte”, a estimat ea, preferând să se axeze asupra a ceea ce uneşte cele două ţări, respectiv „progresele în realizarea neutralităţii în privinţa emisiilor de carbon”.
Pentru a aduce mai mult consens în cadrul „vechiului cuplu”, ministrul german preconizează aprofundarea relaţiei de încredere, care trece în special prin „contacte între cetăţeni, înfrăţiri puternice, muncă transfrontalieră”.
Ea a spus că trebuie urmat exemplul locuitorilor din Alsacia sau Baden-Wurttemberg, preocupaţi mai mult de posibilitatea de a merge „fără probleme la medic sau la spital în ţara vecină sau de a afla când se va realiza o linie de mare viteză”.
Anul trecut, relaţiile între Franţa şi Germania s-au crispat pe fondul războiului din Ucraina, cele două ţări exprimându-şi divergenţele în privinţa strategiei care trebuie urmate în urma creşterii spectaculoase a preţurilor energetice, a problemei energiei nucleare sau a înarmării europene, notează AFP.