Șefi ai marilor companii din Europa avertizează continentul să se „trezească” odată cu învestirea lui Donald Trump: „Riscăm să devenim un muzeu”

Șefi ai companiilor europene prezenți la Forumul Economic de la Davos au avertizat marți că Europa riscă să rămână în urma Statelor Unite, dar și a Asiei, dacă nu inovează și nu se adaptează la o lume care va suferi transformări accelerate în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, relatează CNBC.
Trump a semnat o serie largă de ordine executive și directive în prima sa zi de mandat, luni, inclusiv pentru retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, revocarea obiectivului ca 50% dintre mașinile vândute în SUA să fie electrice până în 2030 și pentru reducerea imigrației.
Pe plan internațional, pe lângă faptul că a declarat că taxe vamale de 25% ar putea fi impuse Mexicului și Canadei încă de la începutul lunii februarie, Trump a transmis și un avertisment că țările din Uniunea Europeană trebuie să își crească importurile din SUA, precum cele de petrol și gaze, pentru a nu risca taxe vamale americane împotriva lor.
Prezent în Elveția pentru Forumul Economic de la Davos, directorul general al Novartis, Vas Narasimhan, a declarat pentru CNBC că „era Trump 2.0” reprezintă „un moment crucial pentru Europa,” în care regiunea trebuie să reducă reglementările și să stimuleze competitivitatea.
„Europa trebuie să decidă acum, într-o lume în care SUA dereglementează masiv și încearcă să-și sporească competitivitatea, dacă va continua să stea pe loc, să crească reglementările prin Comisia Europeană și în diferitele țări membre, sau dacă vom obține în sfârșit un mediu mai pro-competiție și pro-inovație în Europa?”, a întrebat el retoric.
„Vom vedea. Istoria sugerează că, deși se vorbește mult, nu se acționează prea mult în cadrul Comisiei Europene. Și acum, acesta este momentul. Pentru că, dacă nu, cred că Europa va rămâne și mai mult în urmă față de SUA”, a subliniat el.
Șeful ING cere mai multe investiții în Europa
Directorul general al ING, Steven van Rijswijk, a declarat la rândul său că Europa are nevoie de reglementări mai simple și armonizate la nivelul blocului comunitar pentru a stimula competitivitatea și productivitatea muncii, o problemă tot mai apăsătoare pentru continent.
El a subliniat, de asemenea, că este nevoie de mai multe investiții.
„Există multe investiții care trebuie realizate în infrastructură, multe investiții necesare pentru autonomia strategică a Europei în ceea ce privește infrastructura tehnologică, acestea sunt lucrurile care trebuie stimulate”, a declarat el la Davos.
Europa, în urmă în cursa pentru tehnologia A.I.
Vorbind în cadrul unei discuții despre viitorul creșterii economice, președinta executivă a Banco Santander, Ana Botin, a spus că guvernele europene trebuie să dezvolte cadre pentru a stimula creșterea „în mod corect, cu redistribuire [și] gândindu-se la ce înseamnă A.I. (n.r. inteligența artificială)”.
„Nu suntem un muzeu,” a spus ea despre Europa. „Riscăm să devenim un muzeu. Dar cine dezvoltă cele mai noi vaccinuri? O mare parte din inovație are loc, de fapt, în Europa. Avem un număr mare de startup-uri, problema este că ele încep aici și apoi pleacă în Statele Unite”, a subliniat ea.
Despre subiectul A.I. a vorbit și Mario Greco, directorul general al Zurich Insurance, care a declarat pentru CNBC că Europa a fost „mereu în urma” SUA și a marilor economii din Asia în ceea ce privește inovația.
„Într-o lume care avansează foarte rapid, cu multe inovații, [învestirea lui Trump] este un apel de trezire, din nou, pentru Europa. Și sper că Europa va lua acest lucru în serios”, a spus Greco.
„Luați toate evoluțiile din domeniul inteligenței artificiale și digitalizării. Europa nu a investit în aceste domenii la fel cum au făcut-o America și China. Este vorba de asemenea despre integrarea piețelor financiare din Europa. Este încă [o problemă pentru] cât de complicat este să faci afaceri în Europa… Și de aceea spun din nou că Europa trebuie să se trezească”, a ținut să sublinieze acesta.
Noua administrație Trump, „un semnal de alarmă pentru Europa”
Factorii de decizie europeni par să fie conștienți de necesitatea urgentă de a inova și de a dereglementa în fața unei concurențe economice crescânde din partea SUA și Chinei.
„Noua administrație Trump ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa”, a declarat luni ministrul belgian al finanțelor, Vincent Van Peteghem, potrivit Reuters.
„Mai degrabă decât să ne concentrăm pe represalii [împotriva eventualelor taxe vamale ale SUA], ar trebui să ne concentrăm pe provocările Europei – scăderea competitivității și decalajul tot mai mare de productivitate cu care ne confruntăm”, a spus el.