Șeful armatei israeliene anunță „noua frontieră” cu Fâșia Gaza: „O linie de apărare avansată și o linie de atac”
Şeful Statului Major al armatei israeliene, Eyal Zamir, a afirmat, duminică, că linia galbenă de demarcaţie în Fâşia Gaza este „noua frontieră” cu Israelul, potrivit unui comunicat militar, informează France Presse, preluată de Agerpres.
Exprimându-se în Fâşia Gaza în faţa unor soldaţi rezervişti, general-locotenentul Zamir a declarat că „linia galbenă constituie o nouă frontieră, o linie de apărare avansată pentru localităţile (israeliene) şi o linie de atac”, conform comunicatului.
Trupele israeliene sunt obligate în virtutea acordului de armistiţiu cu gruparea islamistă palestiniană Hamas să se retragă în etape din Fâşia Gaza, după o primă retragere în interiorul enclavei materializat prin linia galbenă, care a urmat intrării în vigoare a încetării focului la 10 octombrie.
Dezarmarea mişcării islamiste palestiniene Hamas nu poate fi principala prioritate din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei turce Hakan Fidan, într-o perioadă când mediatorii internaţionali încearcă să negocieze a doua fază a planului de pace al preşedintelui american Donald Trump.
Fidan a spus că poliţia din Fâşia Gaza va fi sprijinită de forţa internaţională de stabilizare. El a adăugat că Washingtonul face presiuni asupra Israelului privind oferta Turciei de a participa la forţa respectivă.
Qatarul, Egiptul şi Statele Unite sunt principalii mediatori în războiul din Fâşia Gaza. Doha a denunţat constant obstacolele puse de Israel în calea avansării discuţiilor privind încetarea focului şi atingerii celei de-a doua faze a planului de pace, ce prevede printre altele un armistiţiu permanent şi reconstrucţia enclavei palestiniene.
