Sari direct la conținut

Şeful CIA, Bill Burns, a făcut o vizită secretă în China pentru a dezgheţa relaţiile (Financial Times)

HotNews.ro
Directorul CIA, Bill Burns, Foto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia
Directorul CIA, Bill Burns, Foto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia

Directorul CIA, Bill Burns, a fost în China luna trecută, vizita secretă a unuia dintre cei mai de încredere oficiali ai preşedintelui Joe Biden semnalând cât de îngrijorată a devenit Casa Albă în legătură cu deteriorarea relaţiilor dintre Beijing şi Washington, relatează vineri Financial Times (FT), citat de News.ro. Vizita lui Bill Burns, care a avut loc în mai, a fost cea mai importantă deplasare la Beijing a unui oficial al administraţiei Biden, precizează FT.

William Burns, un fost diplomat de rang înalt căruia i se încredinţează frecvent misiuni delicate în străinătate, a călătorit în China pentru discuţii cu oficiali de la Beijing, au declarat pentru FT cinci persoane care au informaţii despre această deplasare.

Vizita a avut loc în contextul în care Washingtonul face presiuni pentru angajamente la nivel înalt cu Beijingul în încercarea de a stabiliza relaţia bilaterală. Un oficial american a declarat că Burns s-a întâlnit cu reprezentanţi ai serviciilor de informaţii chineze în timpul călătoriei.

„Luna trecută, directorul Burns a călătorit la Beijing, unde s-a întâlnit cu omologii chinezi şi a subliniat importanţa menţinerii unor linii deschise de comunicare între canalele de informaţii”, a declarat oficialul american.

Casa Albă şi CIA au refuzat să comenteze informaţiile obţinute de FT.

Misiunea lui Burns a avut loc în aceeaşi lună în care consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Viena cu Wang Yi, cel mai înalt oficial pentru politica externă a Chinei. Casa Albă nu a anunţat această întâlnire decât după ce s-a încheiat.

Deplasarea lui Burns a fost vizita la cel mai înalt nivel în China a unui oficial american de când adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman, a mers la Tianjin în iulie 2021.

Bill Burns, un specialist al misiunilor secrete încredințate de Biden

Preşedintele Joe Biden i-a cerut în mai multe rânduri directorului CIA să efectueze misiuni delicate, în ţară şi în străinătate. Burns a mers personal la Moscova în noiembrie 2021 pentru a-i avertiza pe liderii ruşi să nu invadeze Ucraina. Biden l-a trimis anul trecut pe Burns şi la Capitoliu în încercarea de a o convinge pe preşedinta de atunci a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, să nu călătorească în Taiwan.

Casa Albă încearcă să relanseze dialogul cu China după o perioadă deosebit de turbulentă care a început în februarie, când un balon chinezesc suspectat de spionaj a survolat America de Nord. Luna trecută, Biden a declarat că se aşteaptă la un „dezgheţ” iminent al relaţiilor, fără a oferi detalii. Burns a călătorit în China înainte ca Biden să facă acest comentariu, menţionează FT.

„Atât ca diplomat experimentat, cât şi ca înalt funcţionar al serviciilor de informaţii, Burns se află într-o poziţie unică pentru a se angaja într-un dialog ce poate contribui potenţial la obiectivul administraţiei Biden de a stabiliza legăturile şi de a pune bazele pentru această relaţie”, a declarat Bonnie Glaser, expert în China la German Marshall Fund.

Paul Haenle, un fost oficial de rang înalt al Casei Albe care s-a ocupat de relaţiile cu China, a declarat că un avantaj al trimiterii lui Burns a fost faptul că acesta este respectat de democraţi şi republicani şi, de asemenea, este bine cunoscut de oficialii chinezi. „Ei îl cunosc ca pe un interlocutor de încredere. E binevenită oportunitatea de a-l implica discret, în spatele scenei”, a declarat Haenle, în prezent director al think-tank-ului Carnegie China.

În timp ce Burns este considerat pe scară largă drept una dintre cele mai de încredere figuri din guvernul american, deplasarea sa continuă o tradiţie a directorilor CIA care sunt folosiţi pentru misiuni sensibile, notează FT.

SUA au încercat să reprogrameze o vizită în China pe care secretarul de stat Antony Blinken a anulat-o brusc din cauza incidentului cu balonul, dar Beijingul a refuzat până acum să dea undă verde. Ministrul chinez al apărării Li Shangfu a refuzat, de asemenea, să se întâlnească cu secretarul american al apărării Lloyd Austin în Singapore, în acest weekend, deoarece Washingtonul a refuzat să ridice sancţiunile impuse acestuia. Cei doi participă la conferinţa de securitate Shangri-La Dialogue, unde urmează să ţină discursuri. Deşi nu era aşteptat ca cei doi miniştri să aibă o întâlnire oficială, Pentagonul a declarat că cei doi au „vorbit scurt” la dineul de deschidere a forumului, organizat de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice. „Cei doi lideri şi-au dat mâna, dar nu au avut un schimb de replici substanţiale”, a precizat Pentagonul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro