Șeful Pentagonului anunță „cea mai intensă zi de atacuri” asupra Iranului. „Cele mai multe bombardiere și avioane de vânătoare”
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat marți că aceasta va fi cea mai intensă zi de atacuri asupra Iranului din campania militară de până acum, scriu AFP, Reuters și CNN. El a refuzat să precizeze durata pe care o ia în considerare Washingtonul pentru acest război, subliniind că decizia îi revine președintelui Donald Trump.
Într-o conferință de presă susținută la Pentagon, Hegseth a precizat că marți vor fi mobilizate cele mai multe avioane de vânătoare și bombardiere împotriva Iranului.
„Astăzi va fi, încă o dată, cea mai intensă zi de atacuri în interiorul Iranului” de la începutul războiului, pe 28 februarie, a afirmat șeful Pentagonului.
„Cel mai mare număr de avioane de vânătoare, cele mai multe bombardiere, cele mai multe atacuri”, a enumerat el apoi.
Prezent alături de el, șeful Statului Major american, generalul Dan Caine, a declarat că Statele Unite continuă să „vâneze și să lovească navele care instalează mine și depozitele de mine”, într-un moment în care problema libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz – esențială pentru economia mondială și blocată în prezent de Iran – este un subiect omniprezent.
Pete Hegseth a afirmat, de asemenea, că „în ultimele 24 de ore, Iranul a lansat cel mai mic număr de rachete pe care a fost capabil să le lanseze până acum”.
Potrivit secretarului american, liderii iranieni „lansează rachete din școli și spitale, țintind în mod deliberat persoane nevinovate, deoarece știu că forțele lor armate sunt distruse și anihilate în mod sistematic”.
Teheranul a susținut că un atac asupra unei școli iraniene de fete, efectuat în prima zi de război, a făcut peste 150 de morți. De atunci, s-au ridicat voci, în special cele ale opoziției democrate, care cer administrației Trump să ofere răspunsuri cu privire la posibila responsabilitate a Statelor Unite.
Trump, „la comandă”
După ce a atribuit inițial responsabilitatea autorităților iraniene, președintele american Donald Trump a declarat luni că este „în desfășurare” o anchetă privind acest atac, care ar fi fost efectuat cu o rachetă Tomahawk – de fabricație americană – potrivit unei investigații publicate de The New York Times.
Întrebat despre evaluarea de către Statele Unite a stadiului avansării campaniei militare, Pete Hegeseth a lăudat marți o „poziție foarte solidă”, dar a refuzat să dea detalii despre durata estimată a conflictului.
„Președintele a stabilit o misiune foarte specifică de îndeplinit, iar sarcina noastră este să o îndeplinim fără pauză”, a spus șeful Pentagonului, adăugând că Donald Trump este cel care „se află la comandă”.
„Nu îmi revine mie să speculez dacă este începutul, mijlocul sau sfârșitul” conflictului, a precizat șeful Pentagonului.
Donald Trump a făcut ieri declarații contradictorii cu privire la războiul din Iran, sugerând că acesta este „aproape terminat” – ceea ce a dus la o scădere instantanee a prețului petrolului – și afirmând, în același timp, că ofensiva va continua.
El a dat asigurări, într-un interviu oferit postului de știri american CBS News, că războiul este „cu mult înainte” față de calendarul de patru-cinci săptămâni pe care îl menționase în trecut.
Dar Trump a afirmat, de asemenea, în cadrul Conferinței Republicanilor din Camera Reprezentanților – reuniți la una din proprietățile sale din apropierea Miamiului, în Florida – că Statele Unite „nu se vor opri până când inamicul nu va fi învins complet și definitiv”.
În cadrul conferinței sale de presă de marți, Pete Hegseth a reiterat această frază cuvânt cu cuvânt și a adăugat: „O facem urmând propriul nostru calendar și după cum decidem noi”.