Sari direct la conținut

Şeful Poliţiei Capitalei anunţă dispozitive speciale de mascaţi şi jandarmi după uciderea unui interlop

HotNews.ro
Mascatii, Foto: Agerpres
Mascatii, Foto: Agerpres

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, a anunţat, marţi, instituirea unor dispozitive speciale de poliţişti de ordine publică, mascaţi şi jandarmi în urma uciderii liderului clanului Duduianu.

„Am instituit, încă de azi-noapte, dispozitive speciale de siguranţă publică în sectoarele 5, respectiv 2, dispozitive fixe, dar şi mobile, care suplimentează forţele care se aflau deja în teren. Dispozitivele speciale sunt formate din poliţişti de ordine şi siguranţă publică, ai Serviciului de Acţiuni Speciale, de la Brigada Rutieră, Investigaţii Criminale. De asemenea, avem un sprijin consistent din partea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti”, a spus Bogdan Berechet, într-o declaraţie de presă la sediul Poliţiei Capitalei, potrivit Agerpres.

El a precizat că niciun cetăţean de bună credinţă nu trebuie să se simtă în pericol, iar Poliţia Capitalei nu tolerează şi nu va tolera activităţi care să perturbe ordinea publică.

„În această dimineaţă, în sectorul 6 a avut loc un conflict în care au fost implicate mai multe persoane, conflict în urma căruia un bărbat de 39 de ani a decedat, iar un altul se află la spital unde primeşte îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri. Procurorii şi poliţiştii desfăşoară toată gama de activităţi pentru tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”, a mai spus Berechet.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul ucis este unul dintre liderii clanului Duduianu – Florin Mototolea, cunoscut ca „Emi Pian”.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03.00, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane în sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind identificate mai multe persoane. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani, decedând”, arată un comunicat al DGPMB.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, Parchetul Sectorului 1 a anunțat că 13 membri ai clanului Duduianu sunt urmăriți penal pentru că ar fi amenințat cu violențe cântăreți de manele, aceștia fiind extorcați de sume până la 100.000 de euro și forțați să cânte gratuit la mai multe evenimente. Potrivit unor surse Agerpres, printre victimele clanului Duduianu sunt maneliştii Florin Salam şi Nicolae Guţă.

Amintim că, în septembrie anul trecut, zeci de persoane l-au așteptat cu manele, artificii și șampanie pe Florin Mototolea, zis Emi Pian, la ieșirea din Penitenciarul Rahova. Ieșirea acestuia din închisoare a fost transmisă în direct pe Youtube, din fața penitenciarului.

Fostul lider al clanului de interlopi, Ion Duduianu, a murit în octombrie 2018 după ce a făcut un infarct în Penitenciarul din Găești, unde executa o pedeapsă de 10 ani pentru trafic de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro