Skip to content

Şeful Vămilor, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar după reținerea sa în dosarul de fals și uz de fals

Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar, joi, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, informează Agerpres.

Conform unor oficiali ai Parchetului, Mihai Savin este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.

În acelaşi dosar, au fost plasate sub control judiciar alte două persoane, acuzate de fals intelectual şi uz de fals, dintre care una are funcţie de conducere în Direcţia Regională Vamală Galaţi.

Acuzațiile procurorilor

În acest dosar, Mihai Savin, președinte al Autorității Vamale Române (AVR), este acuzat că a emis retroactiv un ordin de misiune pentru a salva permisul de conducere al unui angajat, care a rămas fără permis.

În urmă cu o lună, un oficial AVR, alături de un consilier, a fost prins de Poliție, în timp ce conducea cu girofarul și cu viteză, deși nu avea acest drept.

Consilierul a rămas fără permis, iar pentru a-l recupera a fost emis un ordin de misiune, care îi oferea dreptul de a circula cu girofarul.

Mihai Savin a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale Române în luna ianuarie a acestui an, printr-o decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan. Savin a deţinut anterior funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Vamale Române.

Mihai Savin, numit în funcție în urmă cu patru luni

Savin, care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al AVR, a fost numit în postul de preşedinte la final de ianuarie de către premierul Ilie Bolojan, odată cu eliberarea din funcţie a fostului preşedinte, Bogdan Bălan.

Anterior, Savin a fost director în cadrul Apa Nova Bucureşti/Veolia România, director general la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (iulie 2019 – ianuarie 2020), director general la Compania Muncipala Managementul Transportului, Bucuresti (martie 2020 – iulie 2020), director general la Termoficare Prahova, Ploieşti (martie 2022 – noiembrie 2022).

Vama a fost afectată în ultimii ani de mai multe scandaluri de corupţie.

La final de martie, instituţia condusă de Savin şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au semnat un protocol de colaborare în domeniul prevenirii corupţiei, document care stabileşte cadrul de cooperare instituţională în vederea promovării integrităţii şi a consolidării mecanismelor de prevenire a faptelor de corupţie.

La început de aprilie, Guvernul a aprobat reorganizarea Autorităţii Vamale Române (AVR).

Proiectul ajuns pe masa Guvernului a prevăzut tăieri de cheltuieli de 4,5 milioane lei anual (3,1 milioane lei pentru ce a rămas din acest an), cu 1,7 milioane de lei mai puţin faţă de un proiect de reorganizare iniţial, prezentat pe finalul anului trecut de Profit.ro, în care era propusă tăierea cheltuielilor cu 6,2 milioane lei anual, în principal prin eliminarea sau retrogradarea a zeci de posturi de conducere.