Sari direct la conținut

Senator PSD: Cuplurile de acelasi sex nu au dreptul sa se tina de mana pe strada / Imi incalca libertatea

HotNews.ro
Senatorul PSD Ioan Denes, Foto: senat.ro
Senatorul PSD Ioan Denes, Foto: senat.ro

Senatorul PSD de Bistrita-Nasaud, Ioan Denes, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca persoanele de acelasi sex nu au voie sa se tina de mana pe strada daca nu scrie in vreo lege acest lucru, transmite Agerpres.

Denes considera ca initiativa privind parteneriatul civil vizeaza posibilitatea cuplurilor de acelasi sex de a avea aceleasi drepturi ca o familie traditionala, in acest sens mentionand dreptul de a infia un copil si dreptul de a merge de mana pe strada.

„De fapt, prin aceasta rezolvare a unei probleme care, ma rog, se poate analiza, de fapt doresc sa legalizeze acele convietuiri, concubinaje de fapt intre persoane de acelasi sex. Vreau sa o spun foarte clar: atata timp cat modul in care se comporta un cetatean nu-mi lezeaza libertatea mea, are dreptul sa faca ce doreste dumnealui. Dar in momentul in care imi lezeaza mie libertatea, atunci avem o problema. Si aici vreau sa va spun foarte transant: de fapt dumnealor doresc ca drepturile pe care le are un cuplu de acelasi sex sa fie drepturile si sa fie aparati ca si o familie in sensul pe care il intelegem noi pana acum. Adica sa aiba dreptul sa faca infieri, sa mearga de mana pe strada”, a afirmat Denes.

Intrebat de ce acest aspect, legat de mersul de mana pe strada, ar trebui legiferat in cazul cuplurilor de acelasi sex, senatorul PSD de Bistrita-Nasaud a spus ca este vorba despre o incalcare a libertatii sale.

„In momentul in care doresti sa externalizezi acest comportament, pe care eu il consider ca imi incalca libertatea mea, libertatea mea de a merge pe strada cu copilul meu personal sau cu nepotul si sa ma intrebe copilul care este familia normala, cea pe care o vede acasa si in care l-am crescut sau aia pe care o vede pe strada, aici este… (…) Cand o sa apara lege, eu respect legea. Daca nu o sa apara, nu au voie sa faca acest lucru, pentru ca nu este lege, e simplu”, a raspuns Denes.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro