Sari direct la conținut

Senatorii si-au luat liber pentru campania impotriva lui Basescu

HotNews.ro

Conducerea Senatului a decis marti sa dea liber senatorilor trei zile pentru a pleca in teritoriu sa se ocupe de campania pentru referendum. Biroul Permanent a hotarat ca saptamana viitoare parlamentarii sa lucreze in teritoriu in zilele de miercuri, joi si vineri, activitatea la Senat desafasurandu-se doar in primele doua zile ale saptamanii.

Presedintele Senatului Doru Ioan Taracila a declarat ca pentru ziua de luni, 14 mai, este programata sedinta de plen, marti, 15 mai, activitati in comisiile de specialitate, iar urmatoarele trei zile sunt destinate activitatii in circumscriptii.

„Sa nu ne ascundem dupa deget ca suntem prin Senat, dar in realitate sa fim in alta parte, mai ales ca in ultimele doua saptamani, senatorii au reusit sa nu treaca nici o lege prin adoptare tacita”, a declarat Taracila.

Ca rasplata pentru functionarii din Senat care vor lucra in zilele in care senatorii sunt plecati, conducerea Biroului Permanent a stabilit sa le dea acestora liber vinerea viitoare.

Motivatia pentru ziua libera a functionarilor este ca duminica va avea loc raliul care se desfasoara in jurul Casei Poporului, astfel ca accesul in institutie va fi blocat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro