Sari direct la conținut

Senatorul Cristian Bodea (PNL), despre cererea lui Tariceanu de convocare a parlamentului pe 7 aprilie: PSD vrea sa lase fara obiect contestatia liberalilor la Curtea Constitutionala

HotNews.ro

Senatorul PNL Cristian Bodea considera ca, prin convocarea de urgenta a sedintei de marti a plenului comun al celor doua Camere, pentru corectarea Statutului deputatilor si senatorilor, PSD vrea sa lase fara obiect contestatia liberalilor la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) privind Regulamentul Senatului, care ar urma sa se judece miercuri, pe 8 aprilie.

„De ce nu se putea face miercuri, si de ce marti, deranjandu-i pe catolici (duminica este Pastele Catolic – n.r.)? Pentru ca miercuri se judeca la CCR contestatia PNL. Planul celor de la PSD este de a intra in constitutionalitate, in legalitate, pana la judecarea contestatiei depusa de PNL. Scopul este de a lasa fara obiect aceasta contestatie. Marti, miercuri dimineata, se publica in Monitorul Oficial modificarea la statut, intrarea in legalitate, iar Curtea va trebui, probabil, sa constate ca nu mai are obiect aceasta contestatie a noastra. Prin asta, PSD crede ca va inregistra o victorie, dar se inseala,” a declarat Bodea intr-o conferinta de presa, citeaza Agerpres.

„Noi am contestat la CCR pentru a forta majoritatea PSD sa corecteze regulamentul pentru a nu mai putea apara coruptii. Castiga tara, de aici, nu castiga PSD. Ca se intra in legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu conteaza. Pentru ca aceasta convocare urgenta a Senatului si a Camerei se face de frica. Altfel, PSD s-ar fi dedulcit in acest sistem de portite legislative care ii permite sa acopere si sa salveze coruptii din partid. Sau din alte partide, cazul Borbely”, a precizat senatorul.

Bodea a continuat pe contul sau de Facebook: „PNL nu pierde nimic daca acea contestatie se respinge. PNL castiga oricum, pentru ca scopul contestatiei si intentia PNL au fost intrarea in legalitate a Parlamentului Romaniei. Noi nu am contestat la CCR pentru a obtine o victorie politica. Noi am contestat la CCR pentru a forta majoritatea PSD sa corecteze Regulamentul, pentru a nu mai putea apara coruptii. Castiga tara de aici, nu castiga PSD! Ca se intra in legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu conteaza! Pentru ca aceasta convocare a Camerei si a Senatului se face de frica. Astfel, PSD este fortat sa renunte la acest sistem de portite legislative, care ii permitea sa acopere si sa salveze coruptii pe care ii are in partid.”

Amintim ca presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a convocat Biroul Permanent al Senatului marti 7 aprilie, de la ora 12.30, pentru modificarea programului de lucru si anunta ca a solicitat convocarea, in aceeasi zi, a unui nou plen reunit a celor doua camere ale Parlamentului, pentru modificarea statutului deputatilor si senatorilor, potrivit unui comunicat de presa transmis joi seara. Solicitarea lui Tariceanu vine dupa ce Biroul permanent al Senatului a decis luni ca membrii acestei Camere sa lucreze in circumscriptiile electorale in perioada 6-14 aprilie, urmand ca sedintele de plen sa fie recuperate dupa Paste.

Curtea Constitutionala urmeaza ca in ziua urmatoare, 8 aprilie, sa discute sesizarea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, privind solutionarea posibilului conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si puterea legislativa in cazul senatorului Dan Sova. Tot in legatura cu acest caz, CCR a fost sesizata de presedintele Klaus Iohannis si de PNL, toate contestatiile urmand sa fie analizate miercuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro