Senatorul Emanoil Savin, finul lui Dragnea, a demisionat din PSD exact în momentul în care partidul se pregătea să-l promoveze
Emanoil Savin și-a anunțat, miercuri, demisia exact în momentul în care PSD se pregătea să-l promoveze. În plenul Senatului, PSD a anunțat intenția de a-l numi pe Savin președinte al Comisiei de Apărare în locul lui Mihai Fifor. Imediat după acest anunț, senatorul PSD a anunțat că demisionează din PSD și va activa ca independent.
„Domnul Emanoil Savin îl înlocuieşte la Comisia de apărare pe domnul Mihai Fifor în calitate de senator şi preia, totodată, funcţia de secretar în cadrul acestei comisii”, a anunţat în plen liderul senatorilor social-democraţi, Radu Preda.
În replică Emanoil Savin a anunţat de la tribuna Senatului, că devine independent. „Vreau să îi mulţumesc domnului lider de grup, dar nu mai era nevoie. Nu mai voiam această funcţie. Începând de astăzi mă declar senator independent, neafiliat”, a spus Savin.
Demisia lui Savin fine în contextul în care Opoziția se pregătește să depună moțiune de cenzură iar social-democrați nu ai au majoritatea în Parlament. De altfel, alți doi deputați din PSD sunt nemulțumiți de situația actuală din partid și ar putea trece în barca opoziției, au precizat surse parlamentare, pentru HotNews.ro.
Fostul primar de Bușteni, pe vremea când făcea parte din PDL, declara în 2011 pentru Evenimentul Zilei că este finul lui Dragnea:
„Am peste 40 de fini! Uite, după-amiază plec la Bacău, la Sergiu Sechelariu, că-i ziua lui. Şi el mi-e fin, că l-am năşit la 25 de ani de căsnicie! Şi, să-ţi zic ceva, sunt finu’ lu’ Liviu Dragnea, că el mi-a fost naş la 25 de ani de când m-am însurat!”, potrivit sursei citate.