Senatorul UDMR Verestóy Attila a fost inmormantat cu onoruri militare
Senatorul UDMR Verestoy Attila, care a murit saptamana trecuta intr-un spital de la Viena, a fost inmormantat, sambata, cu onoruri militare, in cimitirul reformat din Odorheiu Secuiesc, in prezenta a peste 500 de persoane, anunta Agerpres.
Slujba religioasa a fost oficiata la biserica reformata din centrul orasului, acolo unde au fost prezenti liderul UDMR, Kelemen Hunor, numerosi parlamentari ai Uniunii, sefi de consilii judetene, primari, conducatori de institutii sau personalitati ale comunitatii maghiare din Romania.
La funeralii a participat si consilierul prezidential Andrei Muraru, care a adus o coroana de flori din partea presedintelui Klaus Iohannis, seful Comisiei parlamentare pentru controlul activitatii SRI, senatorul Claudiu Manda, fostul deputat liberal Bogdan Olteanu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fostul ministru Vasile Blaga, dar si diplomati straini acreditati la Bucuresti. Printre acestia s-au numarat si reprezentanti ai Ambasadei Iordaniei, Verestoy Attila fiind multi ani membru in Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Hasemit al Iordaniei.
De asemenea, la ceremonia funerara a luat parte Szili Katalin, consilier al premierului Ungariei.
La ceremonie, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, le-a vorbit celor prezenti despre personalitatea senatorului Verestoy Attila si despre contributia acestuia la obtinerea drepturilor comunitatii maghiare din Romania: „Verestoy Attila a fost un luptator. Luptator, in sensul pozitiv al cuvantului. (…) Credea cu tarie in faptul ca viitorul tinutului secuiesc depinde de doi factori esentiali: pe de o parte de redresarea economica, de cresterea economica si crearea de oportunitati. Pe de alta parte – de pastrarea identitatii maghiare, care inseamna, in primul rand, institutii. L-am vazut luptand cu acelasi impuls si determinare pentru toate cauzele comunitatii: scoli, biserici, mari investitii, locuri de munca, Legea educatiei. Indiferent despre ce era vorba, lupta cu aceeasi determinare.”
Inmormantarea lui Verestoy Attila a avut loc la cimitirul reformat din Odorheiu Secuiesc si s-a facut cu onoruri militare, avand in vedere ca senatorul UDMR fusese decorat, in 2002, cu Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler.
In prezenta a peste 500 de persoane, sicriul a fost purtat de militari ai Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara” Odorheiu Secuiesc, din cadrul Brigazii 61 Vanatori de Munte „General Virgil Badulescu”, care la finalul ceremonialului au tras trei salve de arma.