Senatul a adoptat proiectul privind plata integrală de la bugetul de stat a asistenților personali pentru persoanele cu handicap
Senatul a adoptat luni un proiect ce modifică Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pentru a asigura integral de la bugetul de stat a sumele necesare pentru plata drepturilor asistenţilor personali şi pentru finanţarea măsurilor de protecţie socială, relatează Agerpres.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
Sumele se asigură integral de la bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale, conform iniţiatorilor, parlamentari PNL şi UDMR.
În expunerea de motive se precizează că neplata salariilor afectează în mod direct prestatorul de servicii sociale, asistentul personal, dar şi persoana cu dizabilităţi, „întrucât prima dintre persoanele menţionate ar putea tinde către părăsirea locului de muncă şi identificarea altor opţiuni de obţinere venituri ilicite”.
„Raportat la existenţa unei finanţări din surse diferite în vechea dispoziţie legală, s-au constatat inadvertenţe şi întârzieri mari de plată către aceste persoane extrem de vulnerabile. Trebuie observat că neplata salariilor către asistenţii personali se datorează lipsei coroborării plăţii de la bugetul de stat cu existenţa resurselor financiare din bugetul local”, se arată în expunerea de motive.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.
FOTO articol: dotshock / Dreamstime.com.
Te-ar putea interesa și: