Sari direct la conținut

Senatul Universității Babeș-Bolyai: Ioan-Aurel Pop va exercita în paralel funcțiile de rector și președinte al Academiei Române

HotNews.ro

Senatul UBB a aprobat marți cu 76 de voturi pentru, exercitarea în paralel, de către Ioan-Aurel Pop a funcțiilor de rector al Universității Babeș-Bolyai și președinte al Academiei Române, arată un comunicat al instituției de învățământ superior.

”Senatorii au decis astfel alinierea Cartei Universității Babeș-Bolyai la legislația națională privind regimul incompatibilităților, votul exprimat marţi, 24 aprilie 2018, stabilind faptul că nu exista incompatibilitate între funcţia de rector şi funcţiile de reprezentare academică, ştiinţifică şi culturală obţinute prin vot direct, nu prin numire din partea legislativului sau a executivului”, arată comunicatul.

La vot au fost prezenți 81 dintre cei 102 senatori ai Universității.

De altfel, istoricul clujean Ioan-Aurel Pop a declarat, sâmbătă, că Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a discutat situaţia creată în urma câştigării preşedinţiei Academiei Române şi că s-a făcut propunerea ca pentru păstrarea continuităţii să fie refuzată ideea demisiei sale din funcţia de rector al unităţii de învăţământ.

Ioan-Aurel Pop ocupă funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din luna martie 2012, iar în

luna aprilie a anului 2018 a fost ales și în funcția de președinte al Academiei Române.

Citește și:

Revista 22: Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu și Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Direcției Securității Statului

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro