Sari direct la conținut

Sentință definitivă în dosarul 2 Mai. Decizia, la doi ani de la accidentul în care au murit doi tineri

HotNews.ro
Sentință definitivă în dosarul 2 Mai. Decizia, la doi ani de la accidentul în care au murit doi tineri
Vlad Pascu Inquam Photos / George Calin

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor doi, rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

La finalul lunii ianuarie, Vlad Pascu a fost condamnat de Judecătoria Mangalia. A primit 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, 2 ani și 8 luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă, 3 ani și 4 luni de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 3 ani pentru părăsirea locului accidentului. Instanța a hotărât o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare.

De asemenea, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) a fost obligat de prima instanță instanță să achite daune morale atât familiilor celor doi tineri uciși – Roberta și Sebastian -, cât și celor trei tineri răniți. În total, peste 1,74 de milioane de euro.

Toate părțile din dosar au fost nemulțumite de decizia Judecătoriei Mangalia, sentința fiind atacată inclusiv de procurori și BAAR. Părinții victimelor au cerut ca faptele lui Vlad Pascu să fie încadrate la omor, iar pedeapsa mai aspră. Pascu, în schimb, a solicitat o pedeapsă mai blândă. A cerut să beneficieze de reducerea pedepsei pentru că a denunțat rețeaua de la care se aproviziona cu droguri.

În calea de atac, procesul la Curtea de Apel Constanța s-a încheiat după două termene. Instanța de apel a ieșit în pronunțare pe 18 iunie, de atunci sentința fiind amânată succesiv.

Ce ar putea decide instanța

Adrian Cuculis, avocatul uneia dintre familiile tinerilor care au fost uciși, le-a declarat jurnaliștilor că există trei variante legate de pronunțarea instanței în acest dosar, scrie News.ro.

„Acea solicitare a inculpatului Vlad Pascu de diminuare a limitelor de pedeapsă, din punctul nostru de vedere, o să fie respinsă. S-au pus concluzii şi pe acea schimbare de încadrare juridică a faptei. Nu ştim care va fi opinia instanţei. Cert este că vă pot anunţa trei posibile situaţii. Dacă se va admite cererea de schimbare a încadrării ca motiv de apel, dosarul se întoarce înapoi la Judecătoria Mangalia. În ipoteza în care se respinge, bineînţeles că se va propune una dintre soluţii – fie admiterea apelului nostru, fie admiterea apelului inculpatului şi vom vedea care dintre ele va fi favorabilă. Dar cert este că dacă ne gândim la o posibilă schimbare de încadrare, nu ne-o putem închipui decât cu o procedură reluată de la zero”, a precizat Adrian Cuculis, citat de News.ro.

Tragedia de la 2 Mai

În 19 august 2023, în timp ce conducea pe DN 39, în apropiere de 2 Mai, Vlad Pascu a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Roberta Dragomir și Sebastian Olaru, care au murit pe loc, aveau 20 și, respectiv, 21 de ani și erau studenți la Facultatea de Geografie a Universității București.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Accidentul a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri, deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro