Sari direct la conținut

Serghei Lavrov va prezida în aprilie o reuniune a ONU la New York

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: Yuki IWAMURA / AFP / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: Yuki IWAMURA / AFP / Profimedia

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va prezida la New York o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în aprilie, lună în care Rusia va deţine preşedinţia rotativă a organului executiv al Naţiunilor Unite.

„Un alt eveniment-cheie al preşedinţiei ruse va fi dezbaterea publică de înalt nivel a Consiliului (de Securitate) despre „Un multilateralism eficient prin apărarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite”. Această reuniune va fi prezidată de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov”, a declarat joi presei purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova, relatează France-Presse și Agerpres.

Ea a precizat că Lavrov intenţionează de asemenea să prezideze o sesiune de dezbatere despre Orientul Mijlociu la 25 aprilie.

„Glumă proastă”

Anterior joi, Ucraina a calificat viitoarea preşedinţie a Consiliului de Securitate al ONU drept o „glumă proastă”.

„Rusia și-a uzurpat locul; duce un război colonial; liderul său este un criminal de război căutat de CPI pentru răpirea de copii. Lumea nu poate fi un loc sigur cu Rusia la CS al ONU”, a acuzat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba.

Rusia urmează să preia conducerea organului executiv al Naţiunilor Unite începând de sâmbătă, pentru întreaga lună aprilie, urmându-i Mozambicului.

La ONU, Rusia spune că se confruntă cu „Occidentul colectiv”, care a ostracizat-o de naţiunile lumii de la lansarea ofensivei sale militare din Ucraina, în februarie 2022.

Ultima vizită a lui Lavrov la Naţiunile Unite la New York datează din septembrie anul trecut, în timpul Adunării Generale.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro