Serial – Sfintii inchisorilor Gheorghe Jimboiu-Un inger in trup

Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine placuta lui Dumnezeu.

El trebuie sa intre, alaturi de Valeriu Gafencu si alti tineri romani morti in inchisoare, in galeria sfintilor romani, care au trait o tinerete sfanta, incununata cu jertfa suprema pentru invierea neamului romanesc, constituind inaltatoare pilda pentru generatiile viitoare.Pr Liviu Branzas, Raza din catacomba

Gheorghe este singurul copil al familiei Jimboiu, romani din Oltenia; s-a nascut in localitatea Vela din zona de campie a judetului Dolj. De copil a fost deosebit, cu o structura sufleteasca superioara, calitati cu care avea sa-si impresioneze peste ani camarazii de suferinta.

Cum tatal avea sa plece la Dumnezeu inca in adolescenta sa, Gheorghe Jimboiu ramane singur sprijin al tinerei vaduve care, ca mama iubitoare, s-a ingrijit cum a putut mai bine de educatia fiului ei.

Desi sufletul sau dovedea inclinatii mai degraba spirituale sau artistice – „Avea cele mai deosebite maini pe care le-am vazut la un om: nefiresc de subtiri, cu degete foarte lungi, maini facute anume pentru rugaciune sau pentru un mare pianist” (Fericiti cei ce plang, Aristide Lefa) – se inscrie la Academia Comerciala din Brasov pentru a-si putea ajuta mama.

In aceasta perioada se apropie de Miscarea Legionara si intra in Fratiile de Cruce pentru „desavarsirea morala si spirituala”.

Astfel, este arestat inca in 1941, ca membru al Miscarii Legionare, mama sa, grav bolnava de inima ramanand fara sprijin. In inchisoare avea sa-si contureze personalitatea-i robusta care avea sa-i impresioneze pe cei din jurul sau: seriozitate, tinuta, minte sclipitoare, stapanire de sine, curatie sufleteasca (cf. Aristide Lefa). Va fi eliberat, doar in valtoarea evenimentelor de dupa 23 august 1944.

Activeaza in rezistenta anticomunista. Este condamnat la 15 ani munca silnica

Pericolul bolsevic nu-l lasa indiferent, ci il mobilizeaza in miscarea de rezistenta anticomunista, activand in zona Brasovului ca sef al studentimii legionare. Valul de arestari declansat in 1948 nu-l prinde in calea sa; dar un an mai tarziu cade in mana bandelor securitatii.

Regimul dur de ancheta la care este supus i-a declansat ciroza hepatica in urma loviturilor care i-au fost aplicate cu „stiinta” la ficat.

Pe plan moral nu va abdica de la idealul romanesc si crestinesc de lupta nationalista, rezistand fara a fi ingenunchiat de cumplitele torturi, pentru ca „se ruga cu putere, marturisind ca a simtit real ajutorul divin” (prof. Cornel Dragos). Judecat ca dusman al poporului, va fi condamnat la 15 ani munca silnica.

Desi ca sef legionar putea ajunge la Pitesti, Dumnezeu il fereste de ororile reeducarii de acolo pentru ca se imbolnaveste grav si de TBC, fiind astfel transferat la spitalul-penitenciar de la Targu-Ocna.

Acolo avea sa-i intalneasca pe Valeriu Gafencu– „Sfantul Inchisorilor” – si grupul de rezistenta si rugaciune format in jurul sau, pe Arhim. Gherasim Iscu, de la care Gheorghe Jimboiu isi va inteti flacara iubirii jertfelnice pentru aproapele si pentru vrajmasi, purtand in sine lumina dumnezeiasca prin temnitele comuniste.

Osuarul cu moastele „Sfintilor Aiudului”

Foto: C.B./HotNews.ro

Veridicitatea celor spuse si dimensiunile posibilitatilor sale sufletesti sunt date de marturiile celor ce l-au cunoscut in perioada detentiei:

„De multe ori, cand aveam momente de framantari sufletesti sau ma simteam obosit, o discutie cu el ma refacea si ma intarea sufleteste. In cuvinte simple, reusea sa redea esentialul problemelor pe care le discuta, avand o putere de convingere iesita din comun.”Aristide Lefa, Fericiti cei ce plang.

„Intre noi s-a distins din primul moment. Rostea zilnic, pe langa rugaciunile obisnuite, de cincizeci de ori Psalmul 50, dedicandu-l de fiecare data unui om sau unei cauze. Se ruga uneori in pat, alteori la plimbare, numai sa fie linistit. Era senin si evident desprins de cele lumesti. Credea nelimitat.

Izvorau din el curatenie si intelepciune, bunatate si severitate, pace, dar si lupta, certitudine si neobosita cautare. Inseta dupa apele cele mai adanci ale vietii launtrice.”

Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos. Document pentru o lume noua.

Duhovnic fara sutana

Desi in interiorul sau a deprins rugaciunea mintii, pe care a coborat-o in inima, Gheorghe Jimboiu excela in faptele credintei, daruindu-se celui de langa el, fiind ajutat de sociabilitatea sa, comportandu-se amabil in toate imprejurarile.

Fiind preocupat de problemele actualitatii si de perspectivele de viitor, nu-si dorea sa intre in cler sau in cinul monahal, ci vedea implinirea misiunii sale printre mireni. Aceasta mobilitate sufleteasca facea din el un fel de catalizator; avand darul de a se imprieteni cu toata lumea, cei din jurul sau gaseau in el un prieten in fata caruia isi deschideau sufletul cu usurinta.

Fara a conta in fata organelor de represiune comunista daca starea sanatatii ii era ameliorata – cu siguranta in viata era tinut de purtarea de grija divina, nu de ingrijirea medicala de care se “bucura” ca orice detinut politic din partea comunistilor – este mutat la inchisoarea Caransebes din pricina unor alte dosare.

De acolo ajunge la temutele, marile si vechile temnite de la Gherla si Aiud. Impresia tuturor celor care l-au intalnit sau au auzit despre persoana sa a fost una exceptionala.

Spunea mereu rugaciunea inimii

Pe cand se afla in Penitenciarul Gherla, in 1954, starea sa duhovniceasca ii supusese trupul si-l inaltase de la nivelul suferintelor si necazurilor omenesti, plasandu-l pe calea sfinteniei:

„Un tanar curat trupeste si sufleteste, inzestrat cu o mare blandete si bunatate… Spunea mereu rugaciunea inimii, traind numai pe coordonatele dragostei fata de celalalt. Nu auzeai de la el un singur cuvant de razbunare si ura. Un inger in trup…

Am asistat odata la o extractie de masea, fara anestezic, facuta lui Jimboiu. A durat foarte mult aceasta interventie stomatologica, dar el nu a scos nici un sunet si nu a schitat nici un gest de durere. (…)

N-am intalnit un altul, indiferent de varsta sau pregatire, care sa inteleaga Ortodoxia si sa iubeasca pe Hristos ca Jimboiu. Din momentul in care l-am cunoscut, n-am mai citit Vietile Sfintilor ca pe o lectura oarecare.

Cunoscandu-l, orice indoiala, orice suspiciune ca au existat si mai exista sfinti pe pamant a fost spulberata pentru totdeauna din sufletul meu. Acest martir, cu fizicul lui de sfant bizantin, a fost pentru mine modelul de neegalat a ceea ce trebuie sa fie si sa faca omul pentru mantuirea lui si a neamului care l-a conceput” Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii.

Tamaduitor pentru fratii sai de suferinta

Rapa Robilor azi. Localnicii si-au facut morminte peste cei aruncati aici

Din voia si cu puterea lui Dumnezeu devine tamaduitorul fratilor sai de suferinta cazuti in nenorocire, care se afundasera in „malstina disperarii”, prin incurajare, indemn la rugaciune si o mana de ajutor intinsa salvator, cum marturiseste acelasi Dumitru Bordeianu:

„Gestul lui Jimboiu – ma luase de mana – m-a facut sa-l urmez… Dupa un schimb de cuvinte credeam ca am vorbit cu un inger, caci puterea care emana din el redusese la tacere duhurile ce ma chinuiau. Si de atunci m-a invitat in fiecare zi sa stam de vorba. Dandu-mi seama ce fel de om este si cat de mare putere spirituala avea, l-am implorat sa se roage si el pentru mine.”

Iar pana la Sfintele Pasti sufletul aflat in stapanirea duhul satanei a fost salvat:

„Adevarat a inviat! a fost replica lui, plina de duiosie. Am plans o vreme, amandoi. In viata mea n-am simtit pe nimeni asa de aproape ca, in acea clipa, pe Jimboiu. Traiam amandoi bucuria vindecarii si invierii mele.

Am vrut sa-i multumesc pentru pretioasa indrumare pe care mi-a aratat-o, dar el s-a multumit sa graiasca: ‘‘Lacrimile tale au fost primite de Dumnezeu si mila Lui te-a vindecat. De cand te-ai dat jos de pe prici am vazut tot; nici eu nu dormeam. Ma bucur din toata inima pentru tine’’.

Un sfarsit asteptat cu bucurie

Sanatatea subrezita de anii indelungati de temnita, alaturi de lipsa unei asistente medicale i-au inlesnit dobandirea cununii de mucenic si locul in ceata sfintilor, atunci cand Dumnezeu a hotarat sa-l cheme la Sine pe luptatorul pentru dreapta credinta Gheorghe Jimboiu, in 1963, pe cand se afla in Penitenciarul de la Aiud.

Dupa marturiile fratilor de suferinta, trairea celor ca Gheorghe Jimboiu a dus la concluzia ca parte din legionari traisera in inchisori monahismul la modul cel mai profund si exigent.

Ajuns pe culmile urcusului sau spiritual – cand a putut fi considerat „crestinul deplin” – s-a apropiat de trecerea in vesnicie cu seninatatea celor impacati cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu:

„Nimic nu indica faptul ca omul acesta stie ca va muri. Nici un semn de neliniste nu i se poate citi pe chip. Poate ca altii ar fi cazut in disperare si ar fi batut la usa ca sa fie dusi la spital. El bate la o alta poarta, cu credinta si cu smerenie: la poarta Cerului spre care nazuieste.

Biserica-monument „Calvarul Aiudului”: preotii fac slujba de pomenire a celor cazuti…

Sunt convins ca acest traitor profund al lui Hristos a fost trimis de Pronie ca sa vad cum se apropie de moarte un om care a pasit peste pragul sfinteniei. Privindu-l, simt ca este omul de care m-as rusina cel mai mult, daca mi-ar cunoaste pacatele.

Nu pentru ca m-ar judeca cu asprime, deoarece el este omul pe care l-am simtit traind dragostea frateasca in modul cel mai pur, ci pentru ca, in timp ce el zboara prin sfere celeste, eu zac neputincios si ticalos in genuna.”.

Pr. Liviu Branzas, Raza din catacomba. Jurnal din inchisoare.

Rapa Robilor-unul din locurile cele mai pline de sfintenie ale neamului

Trupul lui Gheorghe Jimboiu a fost aruncat noaptea de gardieni in Rapa Robilor: imensa groapa comuna a detinutilor de la Aiud – pentru a-i pierde urma.

In ultimii ani, insa, dupa construirea Schitului Aiud, pamantul din Rapa Robilor a inceput sa scoata la suprafata moastele sfintilor Aiudului: oase curate, frumos mirositoare; oase inca acoperite de piele; cranii pe care parul si barba nu au putrezit – toate purtand amprenta torturilor. Aceste sfinte oase alcatuiesc Osuarul Aiudului, loc de pelerinaj si izvor nesecat de minuni.

Gheorghe Jimboiu fie se odihneste astazi sub icoana Maicii Domnului din Osuar, fie asteapta in curtea Schitului momentul in care Dumnezeu va descoperi oamenilor moastele sale.