Sari direct la conținut

Serialul „Toate panzele sus”, landat pe DVD la Gaudeamus

HotNews.ro

TVR Media lanseaza joi, 22 noiembrie, la Targul International de carte „Gaudeamus”, pachetul de 4 DVD-uri cu filmul-serial produs de Televiziunea Romana, “Toate panzele sus”. La exact 30 de ani de la lansarea initiala, “Toate panzele sus” revine in forta pe piata romaneasca de media, total refacut si remasterizat la nivel de sunet si imagine.

Filmul beneficiaza de sunet stereo si a fost prelucrat in laboratoarele KODAK Romania, astfel incat, acum, poate rivaliza cu orice film produs in anul 2007.

Formatul oferit pe support DVD al filmului “Toate panzele sus” cuprinde cele 12 episoade ale seriei de aventuri – productia realizata si difuzata de catre Televiziunea Romana in regia lui Mircea Muresan, dupa romanul cu acelasi titlu de Radu Tudoran.

La lansare vor fi prezenti actorii Ion Besoiu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, George Paul Avram, Cristian Sofron, precum si regizorul serialului, Mircea Muresan.

Povestea, care a tinut cu sufletul la gura pe copiii, adolescentii si tinerii mai multor generatii, este o pledoarie pentru prietenie, o poveste despre aventura cunoasterii, intr-o calatorie captivanta si plina de peripetii pe marile si oceanele lumii.

Anton Lupan, un tanar inginer roman si capitan al goeletei Speranta, pleaca impreuna cu echipajul vasului, in cautarea lui Pierre Vaillant, prietenul sau francez, disparut dupa o infruntare cu piratii Spanu si Husein. Personajele lui Tudoran trec prin uragane, lupte cu pirati, capcane, impuscaturi si confruntari de poveste.

Pe insula piratilor, ei gasesc o pestera cu o comoara misterioasa, dar si o “sirena” care le atrage atentia. Locul e magic si plin de mister, iar bucatarul isi pastreaza cumpatul si salveaza echipajul de la pieire. Cum? Ismail ii bate pe pirati cu un polonic de ciorba.

Frumoasa Adnana, eliberata din robie devine “membra” a echipajului. Din Africa, prin stramtoarea Gibraltar, catre Montevideo si Buenos Aires pana in vestita Tara de Foc, “Speranta” e mereu la drum. Cu “Toate panzele sus” din 1977 pana in 2007.

Personajele care navigheaza pe una dintre cele mai faimoase nave ale cinematografiei romanesti, “Speranta” sunt: Anton Lupan (Ion Besoiu), Gherasim (Ilarion Ciobanu), Ismail (Jean Constantin), Ieremia (Sebastian Papaiani), Haralamb (George Paul Avram), Mihu (Cristian Sofron), Adnana (Julietta Szony) si cainele Labus (interpretat de un caine cu acelasi nume).

Odata cu lansarea DVD-ului “Toate panzele sus”, TVR Media inaugureaza si magazinul sau virtual pe site-ul www.tvrmedia.ro. De acum, cu un simplu click, veti putea face cumparaturi de DVD-uri cu suflet si pentru suflet, oriunde v-ati afla pe Glob. Indiferent daca platesti in euro, dolari lei sau orice alta valuta.

Din 2003, de cand s-a infiintat, si pana acum, TVR Media a redat publicului peste 80 de titluri cu mari creatii din arhiva Televiziunii sau a Centrului National al Cinematografiei.

Casa de productie editoriala a Televiziunii Romane a lansat colectii senzationale precum: „Maestrii Comediei”, „Dramaturgia Romaneasca”, „Dramaturgie universala, „Filme de colectie”, „Maestrii Muzicii Populare Romanesti”, „Cantece de viata lunga”, „Bijuterii simfonice”, „Maestrii muzicii de opera”, documentare, CD-uri.

Programul evenimentelor organizate de TVR Media la Targul Gaudeamus este urmatorul:

Miercuri, 21 noiembrie, ora 18,00 – lansarea CD-ului „Nichita”, interpret Nicu Alifantis.

Invitat: Nicu Alifantis.

Joi, 22 noiembrie, ora 18,00 – lansarea DVD-ului „Toate panzele sus”, produs de TVR in anul 1976.

Invitati: Ion Besoiu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, George Paul Avram, Cristian Sofron, precum si regizorul serialului, Mircea Muresan.

Vineri, 23 noiembrie, ora 13,00 – lansarea DVD-ului „Margareta Paslaru de dragul copiilor”. Margareta Paslaru va fi prezenta la lansare si va acorda autografe.

DVD-ul este realizat in parteneriat cu UNICEF, iar sumele obtinute din vanzare vor fi directionate in beneficiul copiilor.

Vineri, 23 noiembrie, ora 18,00 – lansarea „Colectiei Caragiale”, o colectie de 7 DVD-uri cuprinzand 10 productii cinematografice exceptionale.

Invitati: actorii Ion Lucian si Tamara Buciuceanu si regizorii Aurel Miheles si Gh. Naghy.

Sambata, 24 noiembrie, ora 16,00 – lansarea DVD-ului „Memorialul durerii”. Lucia Hossu Longin, autoarea documentarului, va acorda autografe in prezenta invitatilor.

Duminica, 25 noiembrie, ora 13,00 – lansarea DVD-ului „Chirita in provincie”.

Invitati: Tamara Buciuceanu Botez si Dionisie Vitcu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro