Si partidul lui Tariceanu saluta invitatia la discutii pe Codul Fiscal: "Dialogul ar trebuie sa fie pe aspecte tehnice, nu decizii politice"
ALDE, partidul condus de Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, saluta la randul sau „orice pas inainte” pentru adoptarea Codului Fiscal „alaturi de partenerii de guvernare PSD si UNPR” si isi exprima „deschiderea”, dar subliniaza ca discutiile trebuie sa fie pe aspecte tehnice si nu pe decizii politice, care „ar trebui sa fie deja clare si neschimbate”.
Tariceanu si Constantin amintesc din nou de regimul Basescu, afirmand ca „este necesara o abordare bazata pe echilibru si dialog intre putere si opozitie, respectiv intre Parlament, Guvern si Presedintie, nu o abordare bazata pe tensiuni si conflict, care risca sa readuca in Romania blocajul si problemele din regimul Basescu.
Declaratia transmisa de ALDE:
„ALDE saluta orice pas inainte – alaturi de partenerii de guvernare: PSD si UNPR – care ar putea facilita adoptarea rapida a Codului Fiscal in sesiunea extraordinara de la finalul lunii august, intr-o forma cat mai aproape de cea pusa in acord impreuna cu mediul de afaceri si trecuta prin Parlament la finalul lunii iunie, inclusiv cu votul celor de la PNL.
Consideram ca, din moment ce PNL – ca principal partid de opozitie – si-a exprimat sprijinul politic fara echivoc prin vot pe forma actuala a Codului Fiscal, orice dialog suplimentar ar trebui sa vizeze in primul rand o discutie tehnica, cu date si cifre. Din acest punct de vedere, dialogul ar trebui realizat in principal la nivelul specialistilor pe zona de fiscalitate din partide si sa cuprinda aspectele tehnice, nu deciziile politice – care ar trebui sa fie deja clare si neschimbate.
ALDE isi exprima deschiderea pentru un dialog politic real. Desigur, coalitia de guvernare formata din PSD, ALDE si UNPR va enunta un punct de vedere comun la discutiile cu celelalte partide si grupuri reprezentate in Parlament. In legatura cu agenda discutiei, din punctul nostru de vedere, aceasta ar trebui sa fie una mai larga: pe langa problematica noului Cod Fiscal, sa fie incluse pe agenda aspecte ce tin de echilibrul puterilor in stat, de functionarea statului de drept si intarirea democratiei, de modernizarea institutionala, descentralizarea administrativa, modernizarea sistemelor medical si de educatie.
ALDE considera ca este necesara o abordare bazata pe echilibru si dialog intre putere si opozitie, respectiv intre Parlament, Guvern si Presedintie, nu o abordare bazata pe tensiuni si conflict, care risca sa readuca in Romania blocajul si problemele din regimul Basescu.’