Sari direct la conținut

Sibinescu: Toți parlamentarii ALDE au fost informați că s-ar putea convoca sesiune extraordinară  

HotNews.ro

Liderul grupului ALDE din Senat, Ionuț Sibinescu, a declarat luni pentru Mediafax că toți parlamentarii formațiunii au fost informați că în ultima săptămână de vacanță ar putea fi convocată o sesiune extraordinară pentru rediscutarea proiectelor aflate în analiza CCR.

„În momentul în care am plecat în vacanță, într-adevăr, așa s-a discutat, că în ultima săptămână din vacanța parlamentară s-ar putea convoca sesiune extraordinară. Așa am fost informați toți senatorii și deputații”, a declarat Sibinescu.

„De ce s-a vorbit la vremea respectivă că s-ar putea convoca o sesiune extraordinară? S-a ținut cont de faptul că până atunci s-ar putea pronunța Curtea Constituțională pe multele sesizări care au fost făcute pe parcursul sesiunii parlamentare precedente, și atunci să luăm act ca să punem în operă hotărârile Curții”, a adăugat el.

Potrivit liderului senatorilor ALDE, la vremea respectivă nu s-a discutat despre legea offshore pentru că „nu era pe agendă”.

„Referindu-ne la legea offshore, poziția ALDE a fost exprimată de purtătorul de cuvânt, dl Vosganian, în sensul că anumite aspecte ale acelei legi trebuie rediscutate”, a precizat Sibinescu.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro