Sari direct la conținut

Sicriul ultimului domnitor al Moldovei, depus la Iași, în „patria care i-a fost atât de dragă”. „Gestul necesar pentru a ne împăca cu istoria noastră”

HotNews.ro
Sicriul ultimului domnitor al Moldovei, depus la Iași, în „patria care i-a fost atât de dragă”. „Gestul necesar pentru a ne împăca cu istoria noastră”
Sicriul cu rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghyka a ajuns la Iași, unde a fost depus în incinta Palatului Culturii, pe 12 noiembrie 2025. Foto: Agerpres

Sicriul cu rămășițele domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghyka (1807-1857) a fost adus miercuri la Iași, după aproape 170 de ani de când acesta a părăsit principatul, fiind depus pe un catafalc special amenajat în holul principal al Palatului Culturii.

Mașina funerară a ajuns de la Focșani în Piața Unirii din Iași, iar în fața Muzeului Unirii sicriul a fost transferat pe un dric tras de cai. Ulterior, cortegiul funerar a traversat artera principală a Iașiului, Bulevardul Ștefan cel Mare, până la Palatul Culturii, unde a fost primit cu onoruri militare pentru șefi de stat, relatează Agerpres.

La ceremonial au fost prezenți descendenți ai voievodului Grigore Alexandru Ghyka, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, reprezentanți ai Jandarmeriei Române și a celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și ai autorităților locale.

După ce sicriul a fost depus în holul central al Palatului Culturii, reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au oficiat o slujbă religioasă.

„Un sacrificiu pe care familia îl face – acela de a dărui pe domnul Moldovei patriei care i-a fost atât de dragă”

„Ne aflăm la Iași, capitala istorică a Moldovei, pentru a fi martorii unui moment de o solemnitate profundă, primirea acasă a domnitorului Grigore Alexandru Ghyka. După 169 de ani de exil istoria își reintră în drepturi. Aducem astăzi prinosul nostru de recunoștință nu doar a unui principe, ci a unui vizionar, a unui patriot luminat, și a ultimului domnitor al Moldovei înainte de actul Unirii. Domnia lui Grigore Alexandru Ghyka, deși a fost scurtă, a fost temelie a modernizării principatelor. Într-o Europă frământată, el a avut curajul să impună reforme care au schimbat fundamental societatea românească”, a spus în alocuțiunea sa, Dragoș Pîslaru, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

La rândul său, primarul Iașiului, Mihai Chirica, a spus în alocuțiunea sa că este emoționant momentul reîntoarcerii acasă a domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, care a fost un susținător al valorilor democratice europene.

„După 168 de ani de la moarte, cortegiul funerar al marelui voievod s-a întors acasă. E o mare onoare pentru noi, ținând cont de faptul că acest domn a avut o viziune peste timpurile sale. A murit departe de țară, dar a murit cu demnitate, cu fruntea sus, pentru că a făcut cele mai importante gesturi ale unei Europe frământate care se dorea democratică”, a afirmat primarul Chirica.

Ceremoniile militare și religioase s-au desfășurat în prezența descendenților domnitorului Grigore Alexandru Ghyka.

„Suntem astăzi într-un moment în care revizuim istoria noastră, a Principatelor și a României. Suntem într-un moment când, după 1989, am revăzut istoria de după Alexandru Ioan Cuza, pentru că regii României fuseseră uitați, eludați, minimizați și dispăruseră. A venit vremea să ne uităm la cei care au pregătit Principatele pentru Unirea ce ne-am dorit-o atât de mult. Ne uităm la domnii Moldovei, la domnii Munteniei care au crezut în Unire și au pregătit-o. Gestul pe care îl facem astăzi împreună este un deziderat al familiei de foarte mulți ani, este un sacrificiu pe care familia îl face – acela de a dărui pe domnul Moldovei patriei care i-a fost atât de dragă”, a spus, în alocuțiunea lui, Mihai Ghyka, unul dintre descendenții domnitorului.

„Acesta este gestul necesar nu pentru a ne împăca noi cu noi, ci cu istoria noastră”, a adăugat Mihai Ghyka.

Publicul interesat va putea să își prezinte omagiile la Palatul Culturii pentru o perioadă de 30 de zile. Ulterior, osemintele vor fi înhumate în preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, lăcaș de cult în care Grigore Alexandru Ghyka a fost uns domnitor al Moldovei.

Grigore Alexandru Ghyka (1807 -1857) a fost domnitor al Moldovei în perioadele mai 1849 – octombrie 1853 și octombrie 1854 – iunie 1856, sub numele Grigore al V-lea Ghica.

El a fost ultimul domn al Principatului Moldovei.

Tot în cursul zilei de miercuri, la Palatul Culturii a avut loc lansarea volumului „Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849 1856)”, de Leonid Boicu, volum tipărit la Editura Junimea.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro