Skip to content

Siegfried Mureșan, despre motivul pentru care nu s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu: „Eu am insistat să stabilim o dată și o oră clară”

De la anunțul președintelui Nicușor Dan privind desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru, Siegfried Mureșan a purtat discuții privind susținerea la votul de învestitură cu mai multe grupuri parlamentare, dar nu și cu PSD. Mureșan admite că nu a reușit să stabilească până acum o întâlnire oficială cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, și a vorbit, într-un interviu pentru Cotidianul, despre motivul pentru care nu s-a întâmplat acest lucru.

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune, într-un interviu la Cotidianul, că a insistat zilele trecute pentru o întâlnire cu liderul PSD Sorin Grindeanu, dar că acesta a cerut să îi fie trimis mai întâi programul de guvernare și „vom stabili apoi”. Dar că, până i-a fost trimis documentul, Grindeanu i-a transmis public că îl așteaptă la sediul de partid al PSD din bulevardul Kiseleff. „Unei astfel de invitații nu voi oferi niciodată un răspuns pozitiv”, a spus Mureșan.

„Încă nu am stabilit o întâlnire concretă cu domnul Grindeanu. Mi-aș dori să discut cu domnia sa. Am avut contacte telefonice în cursul săptămânii și o întâlnire concretă pentru zilele următoare încă nu am stabilit, dar sunt încrezător că, doi parlamentari fiind, vom găsi o cale de dialog la începutul acestei săptămâni”, a spus Siegfried Mureșan în interviul pentru Cotidianul.

„Nu cred că există acest acest risc (să nu discute în final, n.r.). Și nu ar fi bine în primul rând pentru Parlamentul României dacă președintele Camerei Deputaților nu ar fi disponibil pentru dialog cu premierul desemnat care vine și se prezintă în Parlament. Sunt convins că așa cum am găsit căi foarte bune de dialog cu grupurile…”, a adăugat el.

Mureșan consideră că Grindeanu trebuie să aleagă, astfel, „dacă este în primul rând președintele Camerei Deputaților sau dacă este în primul rând președinte PSD. O responsabilitate este față de România și cealaltă responsabilitate este față de PSD. Domnia sa vă poate spune dacă pentru el responsabilitatea față de PSD este mai importantă decât responsabilitatea pe care o are față de România”.

Mureșan exclude discuții cu PSD la sediul din Kiseleff

Siegfried Mureșan a relatat apoi și cum a descurs încercarea sa de a stabili o întâlnire cu șeful PSD. El exclude totodată discuții cu PSD la sediul partidului.

„Am agreat cu domnul Grindeanu să-i trimit liniile directoare ale programului de guvernare în cursul zilei de miercuri. Am telefonat miercuri dimineață, m-a rugat să-i trimit principalele elemente ale programului de guvernare înainte de a ne putea vedea. Eu am insistat să stabilim o dată și o oră clară a întâlnirii. Dumnealui mi-a spus să-i trimit întâi elementele programului de guvernare și vom stabili apoi”.

„Până am apucat să-i trimit pe seară elementele liniile directoare consistente în 28 de puncte ale programului de guvernare, dumnealui mi-a transmis public că mă așteaptă la sediul de partid al PSD din bulevardul Kiseleff, ceea ce noi nu discutasem niciodată. Ca atare, mi se pare mai potrivit să discutăm între noi, să stabilim și apoi să vă informeze, să vă informăm, decât să discutăm una între noi și apoi prin presă să mă someze la sediul de partid. Unei astfel de invitații evident nu voi oferi niciodată un răspuns pozitiv”.

„Votul privind guvernul României are loc în Parlament, e firesc ca și negocierile să aibă loc tot în Parlamentul României. Ar fi nefiresc ca președintele Camerei să încerce să scoată formarea guvernului și negocierile de formare a guvernului din Parlamentul României. Repet, pentru mine întâi statul și apoi partidul”.

Întrebat dacă a fost deranjat că a fost chemat la sediul de partid, Mureșan a spus: „Sigur că PSD-ul este obișnuit ca ei să-și dorească și toată lumea să corespundă așteptărilor lor, dar nu este stilul meu să lucrez așa. Eu întotdeauna voi trata partenerii cu respect și discut de la egal la egal, nici de pe o poziție de superioritate, dar cu certitudine nici de pe o poziție de inferioritate”.

PSD a anunțat că nu votează Guvernul Mureșan

Luni, în Biroul Politic Național, PSD a decis că nu va vota guvernul pe care îl va propune premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Într-o conferință de presă susținută miercuri, Siegfried Mureșan a precizat că nu își va depune mandatul de premier și merge la votul Parlamentului conștient că acesta poate crea premisele pentru alegerile anticipate. El a spus că învestirea Guvernului Mureșan depinde de PSD.

Mureșan s-a întâlnit până acum cu parlamentarii celor trei partide care îl susțin. Pe listă de discuții au rămas aleșii minorităților naționale și ai PSD.