Skip to content

VIDEO Siegfried Mureșan, primele detalii din programul de guvernare: Nu vor fi creșteri de taxe și impozite. Vom ajuta întreprinderile românești

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a prezentat, miercuri, la Parlament, principiile programului de guvernare pe care îl propune pentru un cabinet PNL-USR-UDMR, despre care a spus că va avea trei vicepremieri.

Mureșan a susținut că nu vor fi majorări de taxe și impozite în mandatul său de premier, iar primele relaxări ar trebui să vină odată cu legea bugetului pentru anul viitor. El a spus că vrea revenirea la TVA de 19% imediat ce economia va permite acest lucru.

De asemenea, a precizat el, pe lista priorităților sale sunt companiile de stat, în special cele din energie.

„Pentru fiecare companie de stat, în 12 luni de la învestirea guvernului meu, vom avea un plan de eficientizare a companiei. Le vom lista la bursă, dacă asta e potrivit. Le vom privatiza, dacă asta e potrivit.”, a spus Mureșan.

„Voi intensifica dialogul cu domnul Grindeanu”

Siegfried Mureșan a precizat că nu își va depune mandatul de premier și merge la votul Parlamentului conștient că acesta poate crea premisele pentru alegerile anticipate.

El a spus că învestirea Guvernului Mureșan depinde de PSD.

Mureșan s-a întâlnit până acum cu parlamentarii celor trei partide care îl susțin. Pe listă de discuții au rămas aleșii minorităților naționale și ai PSD.

„Suntem în grafic cu dialogul cu dl Grindeanu. Am vorbit telefonic, suntem în legătură, poate în cursul zilei de astăzi abia aștept să avem o discuție francă. Pe baza discuțiilor pe care le-am avut, eu voi intensifica dialogul cu domnul Grindeanu”, a spus el.

Mureșan nu a exclus varianta unei rotative cu PSD la guvernare, însă a spus că „preferința” sa este a unui guvern cu mandat până la alegerile din 2028.

Cele mai importante declarații:

„Va fi un test al adevărului pentru PSD”

  • Voi propune un guvern cu agendă ambițioasă, de reformare a României. Va fi un test al adevărului pentru PSD.
  • Este evident că România intră într-o nouă etapă.
  • E important să fim responsabili. Obiectivul meu este ca economia să crească mai mult decât datoria.
  • Știm că oamenii au dus greul acestui efort de relansare în ultimul an. E firesc ca și statul să se adapteze. Vrem un stat modern, eficient, care să servească mai bine cetățeanul. 
  • Guvernul pe care îl voi propune va avea trei viceprim-miniștri, toți cu portofoliu. Viceprim-miniștri care să lucreze, să aibă responsabilități clare și ministere de condus. 
  • Vom vedea unde putem eficientiza funcționarea instituțiilor din administrația centrală, inclusiv prin comasări de instituții. 

Listări la bursă sau privatizări pentru companiile de stat

  • O atenție deosebită o vom acorda companiilor de stat. Companiile de stat trebuie să producă servicii eficiente pentru oameni, nu să fie o sursă de pierdere pentru bugetul de stat. Câteva companii de stat din domeniul energiei și al transportului înghit peste 90% dintre subvențiile pe care statul român le oferă. Vom sprijini companiile cu sens, vom avea management performant al companiilor de stat și pentru fiecare companie de stat, în 12 luni de la învestirea guvernului meu, vom avea un plan de eficientizare a companiei. Le vom lista la bursă, dacă asta e potrivit. Le vom privatiza, dacă asta e potrivit. Toate vor avea management performant. 
  • O atenție deosebită voi acorda și companiilor de stat din domeniul energiei, fiindcă obiectivul este următorul: reducerea facturilor la energie pentru oameni și pentru întreprinderi. 
  • Vom investi în energie, în creșterea capacităților de stocare pentru a folosi energia când avem nevoie de ea. În momentul de față producem multă energie solară la amiază, când e soare, dar nu producem suficientă seara, când oamenii ajung acasă și când au nevoie să pornească diferitele electrocasnice. Vom crește capacitățile de stocare, vom investi în infrastructura energetică și în interconectivitate. 

Ajutor pentru companiile românești

  • Vom ajuta întreprinderile românești și capitalul românesc. Vom ajuta întreprinderile românești să se extindă pe țările în țările din regiune. Vom ajuta întreprinderile care sunt medii și care se pot extinde, care sunt interesante, care sunt competitive, dar care au nevoie de capital. Vom acorda ajutorul ajutorul de stat, cum am spus, acolo unde e sens. 
  • Vom avea mereu audit în ceea ce privește toate investițiile publice. Orice cheltuială permanentă trebuie să aibă sursă de finanțare, trebuie să fie bine bine acoperită. 

Se menține cota unică, nu vor fi creșteri de taxe și impozite

  • Vom menține, evident, cota unică și în ceea ce privește impozitarea vreau să spun foarte clar: nu vor exista în România creșteri de taxe sau creșteri de impozite pe toată durata mandatului guvernului pe care îl propun. Sunt convins că unele dintre măsurile care au fost necesare în ultimul an în ceea ce privește impozitarea nu au fost luate cu inima ușoară de fostul guvern. Acum însă situația este mai bună, nu e nevoie de nicio creștere de taxe sau de impozite și obiectivul meu este să avem o relaxare fiscală de îndată ce ne permitem și reduceri acolo unde are sens și cât mai repede cu posibil de îndată ce ne permitem.

Ne propunem ca îndată ce este posibil să revenim la cota de TVA de 19%

  •  În ceea ce privește TVA-ul, guvernul meu nu are în vedere în momentul de față și nu va avea în vedere pe întreaga durată a mandatului nicio creștere a cotei de TVA de la 21% și ne propunem ca de îndată ce este posibil să revenim la cota de TVA de 19%
  • Cele mai importante decizii care se vor lua la nivelul Uniunii Europene pe durata mandatului acestui guvern vor privi fondurile europene care vor veni în România. În momentul de față, la nivelul Uniunii Europene se negociază bugetul european pentru perioada 1 ianuarie 2028 – 31 decembrie 2034.
  • Guvernul pe care îl propun susține un buget ambițios al Uniunii Europene, fonduri cel puțin la nivelul fondurilor care au venit până acum în domeniul agriculturii și al politicii de coeziune pentru a putea continua să construim autostrăzi, să anvelopăm blocuri, să continuăm cu rețelele de infrastructură în orașe și în sate, cel puțin aceleași fonduri ca până acum în domeniile tradiționale și mai multe fonduri în domeniul securității și al apărării, unde România, mai ales ca stat pe flancul estic, are nevoie de sprijin european.
  •  În Parlamentul European, până acum, ca negociator șef al Parlamentului European pentru bugetul Uniunii Europene, am reușit să impun europarlamentarilor din 27 de state membre o propunere de creștere a bugetului Uniunii Europene cu 10% pentru următorii șapteani în raport cu proiectul de buget prezentat de Comisia Europeană.

Audieri și vot în plen, luni și marți

  • Până la finalul acestei săptămâni voi depune în Parlamentul României programul de guvernare și echipa de miniștri, iar obiectivul este ca la începutul săptămânii viitoare, în zilele de luni și marți, să avem audierea miniștrilor în comisiile de specialitate și votul în plen. Voi solicita celor două camere ale Parlamentului ca audierea fiecărui ministru să aibă cel puțin 60 de minute
  • E evident că perioada de instabilitate politică a fost prea lungă în România.

Întrebări:

„Nu mi-ar plăcea să fiu parlamentar PSD și să aflu de la televizor că Parlamentul va fi dizolvat”

Discuția dintre Bolojan și Grindeanu, fără dvs?

Am spus că voi începe dialogul cu cele trei partide care mă susțin. Am spus că apoi voi discuta cu alte partide. Suntem în grafic cu dialogul cu dl Grindeanu. Am vorbit telefonic, suntem în legătură, poate în cursul zilei de astăzi abia aștept să avem o discuție francă.

Cei trei vicepremieri vor fi liderii celor trei partide?

Nu vă confirm acest lucru. Dar vor veni din partea celor trei partide.

Dl Grindeanu a transmis cum s-a stabilit, că nu vă vor susține? Cum veți obține voturile de învestire?

Eu voi fi corect față de partenerii mei. Și eu consider că AUR nu trebuie să exercite influență asupra modului cum România trebuie condusă. Testul cel mai important îl dă PSD și de ei depinde sustinerea acestui guvern. Luăm PSD în serios.

PSD va oficializa această decizie. Veți face un apel către parlamentarii PSD să treacă peste decizia de partid?

Voi veni în plen, voi prezenta un program bun pentru România. Așteptăm votul parlamentarilor. Dialoghez instituțional cu PSD. Voi prezenta oferta în Parlament și fiecare parlamentar va vota potrivit propriei consțiinte.

Un vot pozitiv pe acest guvern încheie criza politică și ne apucăm de treabă și parlamentarii vor ști că este acest guvern sau alegerile anticipate. Chiar dacă președintele României până acum nu a preferat, din motive corecte și lesne de înțeles, alegerile anticipate, este evident că, dacă acest guvern nu va trece, președintele României poate, de unul singur, conform prerogativelor pe care le are, să declanșeze alegerile anticipate și nu mi-ar plăcea să fiu parlamentar PSD, al unui partid care se află în sondaje, la un scor mult mai mic decât rezultatul de la ultimele alegeri parlamentare, și să aflu de la televizor că Parlamentul a fost dizolvat și că va trebui să merg într-o campanie electorală în care cel mai probabil nu voi fi reales.

Nu mi-ar plăcea nici să fiu parlamentar dintr-un partid mic care a trecut întâmplător cu 5% pragul data trecută și să aflu de la televizor că Parlamentul a fost dizolvat, merg acasă și cu certitudine nu voi mai reveni în Parlament. 

„Îi voi solicita o întâlnire lui Nicușor Dan”

Zilele trecute, cei din PSD acuzau că ați pune presiune externă, prin articole în presa externă pentru a se spune că România e în criză si ne vor retrograda agențiile de rating?

Presa internațională e independentă. Nu îmi propun să am influență asupra presei internaționale și nici asupra presei din România.

Ce veți avea prins la politici sociale?

Salariile în sectorul public și pensiile au stagnat, este nevoie de o creștere. Vom avea creșteri cât ne permitem de mult, prin bugetul de stat. Nu ne vom permite să relaxăm totul dintr-odată.

Despre întâlnirea dintre Bolojan și Grindeanu, care este concluzia?

Pe baza discuțiilor pe care le-am avut, eu voi intensifica dialogul cu dl Grindeanu.

Ce șanse aveți ca parlamentarii PSD să vă voteze?

Va fi un test să vedem dacă PSD este un partid social-democrat european sau este o excepție.

Ce șanse dați propriului cabinet?

Vom dialoga cu parlamentaroii pe care i-am menționat.

Ați putea avea o întâlnire cu președintele?

Mă aștept ca la întoarcerea în țară să avem o discuție. Îi voi solicita o întâlnire. Consider că e în interesul președintelui ca România să aibă un guvern politic. Un premier tehnocrat, care are zero sprijin parlamentar, cu un președinte independent, ar crea o discrepanță între parlament și președinte și premier.

„PSD pretinde că e pro-european, dar nu-mi pretindeți să spun că OUG 13 este pro-european”

PSD e un partid pro-european?

PSD pretinde că e pro-european, dar nu-mi pretindeți să spun că OUG 13 este pro-european. Modul în care PSD a acționat a creat o discrepanță între ce vor oamenii, care sunt pro-europeni, și ceea ce PSD și AUR au făcut în Parlament. PSD poate corecta aceste greșeli. Se află într-o situație mai fragilă.

E valabilă încă rotativa?

Nu am discutat despre acest lucru. Noi am zis în primăvară că împreună în același guvern nu vom mai fi. Au trecut câteva luni, nu a mai rămas mult timp. Dacă am mai împărți mandatul acum adânci criza.

Dacă va apărea o astfel de variantă, o vom discuta. E de dorit să avem un singur guvern până în 2028. Preferința mea e să avem un singur guvern, dar putem discuta.

Ce le veți oferi social-democraților?

Vă spun după discuția cu PSD.

„Mergem la vot în Parlament conștienți că se pot crea premisele pentru anticipate, dar depinde de președinte”

Dacă în apropierea votului nu aveți 233 de voturi, veți merge la vot pentru a crea premisele anticipatelor?

Vom merge la votul din Parlament. Nu s-a pus niciodată problema să nu mergem. Mergem ca să le prezentăm oamenilor programul de guvernare. Vom merge pentru a le da oamenilor șansa să vadă cum se poziționează partidele. Mergem conștienți că se pot crea premisele pentru anticipate, dar depinde de președintele României.

Din punctul de vedere, care ar trebui să fie venitul unei familii pentru un trai decent?

Sunt conșțtient că sunt oameni care trebuie ajutați. Doresc ca economia să meargă. Îmi propun să propun să reducem discrepanțele între orase si sate. Îmi doresc ca venitul mediu să crească.

Un termen pentru relaxarea fiscală?

Va trebui să facem rectificarea bugetară rapid. Vom începe pozitiv, cu vești bune la legea bugetului.

Ce mesaj aveți pentru acei pesediști care au venit cu mesaje xenofobe? O importantă doamnă din PSD a zis că o să-și scrântească limba românii când vă pronunță numele.

Mai bine și-ar trimite soțul la muncă în Parlamentul European (referire la Olguta Vasilescu și Claudiu Manda- n.r.).

Nu credeți că sunteți un premier de sacrificiu?

Nu sunt un premier de sacrificiu. Constituția nu prevede asa ceva.

Mai devreme sau mai târziu, președintele va lua în considerare anticipatele, dar acest lucru depinde doar de președinte. Dacă acest guvern nu trece, dizolvarea Parlamentului e posibilă.