Sindicat la dozator (de Traian Ungureanu)

De acum inainte, nici o durere si nici o neplacere. Profesorii grevisti au descoperit pilula universala. Va supara seful, intirzie vecinul cu plata imprumutului, v-a inghetat masina in strada? Adresati-va Curtii Constitutionale! Ceva in comportamentul sefului si in antigelul masinii trebuie sa fie neconstitutional.

Salariile si conditiile de munca in scoli sint dezastruoase (uneori la acelasi nivel cu stiinta de carte a profesorilor). Cea mai noua idee a grevistilor didactici e insa primitiva si periculoasa. Profesorii cer Curtii Constitutionale sa constate caracterul ilegal al citorva articole din Legea Conflictelor de Munca.

Intre timp, alimentata cu carburant juridic, greva tine acasa elevii (la rindul lor, nu tocmai sfisiati de dorul orelor de curs). Avocatii sindicatelor din invatamint sustin ca prevederi ale Legii Conflictelor de Munca obliga profesorii la „munca fortata”. Aceste cuvinte au aparut pe buzele avocatilor, inainte sa fi fost verificate intr-un dictionar.

Dupa logica inaugurata de sindicate, ar trebui sa urmeze inca doua procese de rasunet.

Pina la urmatoarea sarcina trasata de PSD, Curtea Constitutionala va trebui sa judece, mai intii, sesizarea fostilor detinuti politici care au motive sa se plinga de „comparatie fortata”. Apoi, ar trebui sa vina, la rind, procesul intentat de parinti, sub acuzatia de trimitere a elevilor in „vacanta fortata”.

Ideea care a facut din greva profesorilor un pretext de arbitraj constitutional e primitiva si periculoasa. Primitiva, nu pentru ca vine din saracie. De acolo vin doar revendicarile grevistilor. Primitivismul acestei initiative e hranit de o inapoiere statornica de mentalitate si viata in regim legal.

Reclamatia cu care sindicatele s-au aruncat in bratele Curtii e un act nou, mosit de o obisnuinta veche: gindul ca sistemele trebuie ajustate la nevoile imediate ale unui grup sau ale unui individ. Legea, Constitutia, Statul – la nevoie, sistemul solar – pot fi remodelate, in mintea liderilor sindicali, la cerintele grevei profesorilor din noiembrie 2005.

Aceasta incapacitate de a juca in limitele in care joaca sau ar trebui sa joace majoritatea cetatenilor coboara, in linie directa, din practica interventiei la stapinire si din cultul exceptiei personale. In spatele ei se zareste, neatinsa, practica aprobarii exceptionale de masina, a detasarii si a negatiei de post, asa cum au fost ele exersate in anii de sfirsit ai comunismului.

Cu alte cuvinte, chiar daca se adreseaza in aparenta unor magistrati, liderii sindicali cauta sa obtina o favoare. De aici pericolul imediat al acestei linii de actiune si gindire initiate, din pacate, tocmai in numele profesorilor.

Cea mai evidenta consecinta a precedentului stabilit, acum, de sindicatele cu simt constitutional e pericolul de patentare a sistemului.

Vor deveni urmatoarele greve preambuluri la sesizari constitutionale inaintate de mineri, functionari publici, personal medical, soferi? Insa pericolul mare se afla, ca de obicei, in partea nevazuta a lucrurilor, in tesutul de legi, mentalitati, limite si convingeri care ne leaga si dau agenda unei societati.

Undeva, intre valorile sociale ale lumii, va aparea, curind, imbrincita de ideea funesta a sindicatelor din invatamint, o concluzie greu reparabila. E vorba despre convingerea ca institutia Curtii Constitutionale e un ghiseu de reclamatii, o manivela de stors favoruri, un dozator in roba care elibereaza felii de buget, dupa ce primeste sesizarea cuvenita.

Sindicatele au prins, din zbor, o sugestie pentru care PSD se face singur si pe de-a-ntregul vinovat. Aici, si nu in cine stie ce complot obscur, s-a produs confluenta intre protestul sindical si linia de partid.

Odata ce PSD a demonstrat ca, in defintiv, Curtea Constitutionala nu e decit un dispozitiv de protejat pozitia unui grup privilegiat (judecatorii de partid, presedintii de Camera, poate, in curind, intravilanul din Zambaccian), lectia a fost adoptata rapid. Sindicatele au preluat-o servil si necugetat. Miine, va fi rindul oricui are timpul si avocatii necesari.

Pe parcurs, vom cauta cauzele lipsei de respect pentru lege, fara a observa ca institutiile care defileaza, demn, in numele statului de drept se submineaza reciproc. Ne va scapa, de asemenea, faptul simplu ca intimitatea voioasa cu institutiile se numeste coruptie.