Sindicatele si premierul nu s-au inteles sa pastreze contractele colective, va decide Coalitia
Sindicatele si o parte din patronate nu s-au inteles, vineri, cu premierul Emil Boc privind pastrarea sau nu a contractelor colective de munca la nivel national, astfel ca saptamana viitoare decizia finala privind proiectul de modificare a Codului Muncii sa fie luata de catre Coalitie, relateaza Mediafax.
Discutia principala de vineri intre premier si partenerii sociali a fost pe zona de aplicabilitate, rolul si existenta contractelor colective de munca la nivel de sector de activitate si la nivel national interprofesional, a precizat presedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, la finalul discutiilor.
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii si ministrul Muncii, Ioan Botis, sunt singurii care vor sa nu existe nicio specificatie in Codul Muncii, potrivit lui Hossu.
„Toti ceilalti parteneri sociali au spus ca este nevoie clar de existenta contractului colectiv unic la nivel national si trebuie sa existe contracte colective pe sectoare de activitate care sa reglementeze piata muncii pentru a nu crea un dumping social pe mecanismul sau pe sistemul respectiv. Premierul si-a notat toate propunerile se va intoarce la Coalitie si marti sau miercuri ne va trimite textul final in urma acestor intalniri”, a precizat liderul „Cartel Alfa”.
Patronatele au spus ca, pentru o perioada de timp, este necesar contractul colectiv de munca unic la nivel national, pentru ca nu sunt clar delimitate sectoarele de activitate, a spus presedintele UGIR 1903, Cezar Coraci.
Botis l-a contrazis vineri pe premier privind necesitatea constractelor colective, a precizat vicepresedintele BNS, Ion Pisc. „In momentul in care s-au tras concluzii clare ca este nevoie de contractul colectiv si ca in Codul Muncii trebuie sa fie reguli majorate prin contractele, Botis a spus ca a inteles ca in Codul Muncii facem doar trimiterea spre contractul colectiv de munca, adica legea speciala, deci iata ca parerea ministrului nu a coincis cu parerea premierului care, cel putin, a avut taria sa spuna ca vor discuta in Coalitie”, a subliniat Pisc.
Liderul BNS a spus ca daca nu va mai fi contract colectiv la nivel national, sindicalistii vor recurge la actiuni sindicale, deoarece regulile minimale ca timpul de lucru, conditiile de lucru, salariul minim, trecerea la coeficientii de ierarhizare care sa departajeze lucratorii vor disparea. „Daca ramurile nu sunt definite, iar contractul de munca la nivel de unitate ajunge la mana angajatorului este posibil ca lucratorii sa fie platiti sub valoarea lor”, a spus Pisc.
Reprezentantii sindicatelor si ai unor patronate s-au intalnit, vineri, la Guvern, pentru a treia oara, cu premierul, pentru a discuta in legatura cu modificarile la Codul Muncii, cea mai importanta tema aflata in diversiune fiind pastrarea sau nu a contractelor colective de munca la nivel national.
La ultima intalnire pe tema modificarilor aduse Codului Muncii, premierul Emil Boc a sustinut desfiintarea contractelor colective de munca la nivel national. Liderul UGIR-1903, Cezar Coraci, a spus, in 2 februarie, ca premierul nu sustine contractele colective la nivel national, dar ca apreciaza ca ar trebui sa existe cele la nivel de ramura.
Premierul Emil Boc a declarat la randul sau, intr-o conferinta de presa sustinuta ulterior la Palatul Victoria, ca au fost facute „progrese substantiale” in ultimele doua intalniri cu sindicatele, fiind acceptate un total de 27 propuneri ale acestora, dar ca in discutie mai sunt inca anumite teme, precum valabilitatea si caracterul extins sau restrans al contractelor colective de munca.
El a aratat ca asupra acestor teme nu exista inca un consens nici in cadrul partenerilor sociali si nici intre Guvern si partenerii sociali.
