Sindromul Capsali, ayatolahul Tismaneanu si pungutele de sange

Marturisesc ca pana deunazi numele Iulian Capsali nu-mi spunea mai nimic. E vina mea. Il observasem, in trecere, pe unele forumuri, mi se parea violent ca limbaj si cam agresiv ca sentimente, dar neimportant. Facand acum o rapida incursiune pe internet, gratie amicului Google, am descoperit un text care m-a lasat perplex. Daca asa gandeste si scrie un viitor europarlamentar independent, vai de noi. Prefer sa cred ca este o facatura, un text atribuit domnului Capsali. Dar nu este singurul semnat Capsali si nici eu nu sunt unica sa tinta. Anti-liberal, anti-occidental, anti-intelectual, anti-sistemic, suspicios, daca nu mai mult, la adresa greco-catolicilor si nu doar a lor, Iulian Capsali este numele unui sindrom. Unul baroc in care se logodesc fantasme colectiviste si primordialiste intr-un cu aliaj cu certe afinitati, horribile dictu, extremiste. Dar vigilentii de serviciu cam absenteaza acum, nu-i auzim indemnand la purificarea spatiului public, cum o faceau acum o saptamana la adresa unui site conservator, pro-american, pro-israelian si anti-Putin. Tace si “Vocea Rusiei”.

“Dupa ce i s-a invalidat prin vot sustinerea unei moluște securistoide mucegăite in rele (care este dat in gat acum de partenerii politici ca a plusat in fata FMI-ului, organism colonial care cerea reduceri de 10% din salarii, molusca îmbibată in alcool oferindu-se din oficiu, ca un guvernator premiant, sa le urce la 25% ! ), “elitele” noastre vor sânge. Volodea Tismaneanu, care simte bine momentul, a iesit la atac mirosind o victima care nu are impetuozitatea necesara ca sa-i transmita public cuvenitele trimiteri la origini. Aceasta fericire tâmpă, excitata, de pe fața”elitei” noastre ce participa la ritualul de linșaj, are forma metafizica a capului vacii Kobe abatorizate, pus pe o lada de cărți. Cu cât cărțile sunt mai mânjite, cu atât satisfactia de a arunca cu ele dupa trădătorul cauzei neoliberale va fi pe măsură. Iar Volodea, simtind asta, aduce pe care le imprastie ritualic peste capul acestui animal imbecilizat de propaganda si care, la randul lui, secreta ideologie. Acest tablou orgiastic, in care ideologia este îmbibată în sânge, este imaginea pe care ayatolahul Tismaneanu o arată pedagogic, demonstrativ, oricui are intentia sa se opuna proiectului globalizarii. Orice om cu o fireasca propensiune identitara va fi aruncat in piata publica. Punguțele de sânge stau gata pregătite în frigiderele ayatolahului criptobolsevic.” Orice comentariu este de prisos…

Acelasi Iulian Capsali, pe forumul blogului “Certocratia” ca raspuns (aprobativ) la un articol al d-lui Dorin Tudoran: “Nu mai e nimic de adaugat. Punctum cu… punctum, ati demolat o temelie roasa de elanuri rollerian-stahanoviste (neplacut adevar!), de dorinta de infailibilitate comprimata in spatele unui personaj unanim recunoscut (tehnica folosita si de ucenicul nesatios M. Neamtu). De la tovarasul prof. Tismaneanu pana la domnul prof.Tismaneanu este un balans rapid, de metronom. Orwell sta nelinistit in poll position. Nu cred ca isi imagina ca aceia care au studiat societatile tiranice (cunoscandu-le dinlauntru), pot sa-si reproduca fara cusur, sa-si impropieze comportamentele analizate intr-o lume (cat de cat) libera. Copilul calaului (ideologic), dupa ce isi “ucide” ritual tatal (in fata natiunii), devine la randul sau “calau”. Este, domnule Tudoran, un subiect de roman si de scenariu de film. Din pacate nu este o fictiune, ci o realitate de istorie extrem de recenta.” “Una dintre fetele mele m-a intrebat: “Ce faci tata, iar scrii despre Tismaneanu?” Asa se explica totul; in general istoria se face si datorita unor erori marunte, aleatorii. Cateodata amuzante, cateodata nefericite. Cert este ca dl. Tismaneanu a devenit un personaj la noi in familie ”

Urmat de un comentariu savuros semnat Gh. Campeanu: “Mi-e teama ca intrebarea domnului Capsali (am perceput-o aproape ca pe una ” retorica”) nu poate de fapt fi satisfacuta numai cu umor ‘certocratic’. Chiar si certocratia poate avea fisuri, iar cazul in speta (interesul dlui. Tismaneanu fata de cartierul Dvs. din blogosphera) cred ca poate fi transat in favoarea dlui. Capsali. Am admirat si rabdarea Dvs. fata de farmecul neaos al unora dintre vizitatorii blogului, dar trebuie sa recunosc ca observatiile dlui Capsali au adus o boare de maniere urbane care-mi resusciteaza speranta ca spatiul public romanesc poate redeveni candva mai putin indigest.” La care, dl Capsali raspunde gentil: “Va multumesc pentru sprijin. Macar aici sa avem un blog “mai curat”, ca altfel o sa cerem spor de toxicitate, iar la noi este regula sa plateasca nevinovatii. Si e pacat.” Dl Campeanu continua: “Ce scrieti Dvs. mi se pare in mare corect si echilibrat, in afara metaforelor cu doua taisuri semantice. In definitiv, asta i-am imputat dlui. profesor in anii trecuti, in legatura cu obsesiile jacobine si analiza unilateral retributiva a personajului Silviu Brucan (tot f. complex, cu lumini , dar mai ales umbre foarte adanci). Nu apar tacerea despre trecut (si prezent), dimpotriva, indiferent cit de incomod este adevarul. Monopolizarea adevarului este insa una din principalele carente discursului public din Romania postmoderna.” Deci, pentru cei mai putin avizati, mi se reproseaza “obsesiile iacobine” si “analiza unilateral retributiva” (sic) despre personajul Siviu Brucan. In traducere libera, dar nu infidela, condamnarea dictaturii comuniste din Romania ca ilegitima si criminala, precum si descrierea lui Brucan ca un fractionist de partid cu un trecut dominat de minciuni crase si justificari cinice ale crimelor politice, nu ca un disident autentic.

Dl Campeanu a scris prefata unul volum de documente intitulat “Dosarul Brucan” aparut la Polirom, in doua editii, cu sprijinul IICCMER, in perioadele Oprea-Olaru si Muraru-Zamfirescu. Nu neg ca nu am fost un entuziast nici al volumului, nici al prefetei. Mai departe, in dialogul de blogul “Certocratia” al poetului si jurnalistului Dorin Tudoran, dl Capsali isi exprima admiratia pentru Pavel Campeanu, sociolog neo-marxist, fost activist al CC al PMR si profesor de marxism la Politehnica in anii 50, care, intelege citotorul, s-a transformat intr-un gentil intelectual. Mie imi este rezervat, in retorica capsaliana, rolul de “fiul calaului”, cata vreme partenerului de dialog amical de acel blog, acela de fiu al unui intelectual stimabil. Calau a fost tatal meu, evident, nu Silviu Brucan. Este greu sa nu observi deplina comuniune de idei intre domnii Tudoran, Capsali si Câmpeanu jr pe chestiunea combaterii “singerosului” reprezentant al “elitei”, “călău” el insusi si “fiu al calaului” (pace Capsali).

Repet, eu nu-l cunosc pe dl Capsali. Dar, din ce-am citit, n-as putea sa ma alatur parerii d-lui Gh. Campeanu ca avem de-a face cu “o boare de maniere urbane”…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro