Sari direct la conținut

Sindromul "Tatucului" aplicat pe Autostrada Soarelui; cat costa observatiile dlui Ponta

HotNews.ro

Am cerut CNADNR sa-mi spuna cate autovehicule au tranzitat punctul de taxare de la Fetesti, de pe A2, in zilele de 22 si 23 iunie. Va reamintesc, dupa ce „a observat” ca s-au format cozi foarte mari in cele doua zile, prim-ministrul Victor Ponta „a cerut sa se renunte la aceasta taxa pe toata durata verii”. In consecinta, taxa a fost suspendata pentru fiecare weekend, de vineri dimineata pana duminica noapte, pana la 31 august.

CNADNR mi-a transmis vineri ca, pe 22 iunie, prin punctul de taxare au trecut 23.329 de vehicule, iar pe 23 iunie au fost 21.614 vehicule. CNADNR nu a precizat categoriile de vehicule (taxa este mai mica pentru motociclete si mai mare pentru microbuze, autobuze, autocare etc.)

O estimare simpla ne arata ca, in aceste doua zile, CNADNR trebuie sa fi incasat peste 600.000 de lei din tranzitul vehiculelor, desi aceasta s-ar putea sa fie o evaluare deosebit de modesta (costa 13 lei pentru automobile, dar 47 de lei pentru microbuze si 64 de lei pentru autocare; sigur n-au trecut numai automobile pe acolo).

La cererea premierului, deci, nu se va mai taxa trecerea pe pod pentru cate trei zile, nu doua, la fiecare sfarsit de saptamana, in urmatoarele doua luni (alternativ pe cate un sens). Cu totul, 10 weekenduri prelungite, ceea ce inseamna, foarte probabil, mult peste 1 milion de euro pierduti de CNADNR in numai doua luni (in 2010, cand autostrada inca nu era completa si masinile mici plateau 10 lei, nu 13, ca acum, CNADNR a incasat 4 milioane de euro din taxa de pod in perioada 1 iunie – 31 iulie).

Va rog sa-mi numiti macar o companie privata din Romania care si-ar permite sa renunte cu atata usurinta la incasari de 1 milion de euro in doua luni. Bani cash, platiti pe loc.

Nu exista asa ceva, evident. Nu exista pentru ca, in Romania, banul are valori diferite la stat si la privat.

E suficient sa privim masura luata de CNADNR la cererea premierului prin prisma economiei private si vom intelege intreaga aberatie a situatiei. Taxa a fost suspendata exact atunci cand erau mai multi clienti. Este complet contra-intuitiv si totalmente impotriva oricarei reguli economice.

Este ca si cum patronul restaurantului de la colt ar inchide cand sunt cei mai multi clienti, tocmai pentru ca sunt cei mai multi clienti. Sau ca si cum patronul supermarketului din cartier ar lasa cumparatorii sa plece cu plasele pline, fara sa plateasca, pentru ca sunt multi cumparatori si casele nu mai fac fata. Ceva mai idiot nu exista.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro